Nume
Parola
Vizualizări: 2641
Subiectele principale din ediţia de vineri, 20 februarie 2009, a ziarului “Jurnal de Chişinău”
Chişinău, 19 Februarie 2009 — Vă propunem atenţiei principalele subiecte din ediţia de vineri, 20 februarie 2009, a ziarului “Jurnal de Chişinău”: Bogaţii cerşesc voturi Câteva apartamente, case, vile, automobile de lux, acţiuni la firme şi chiar conturi în bancă – astea ar alcătui “standardul” averii principalilor candidaţi care aspiră la fotoliul de deputat după 5 aprilie 2009. Cel puţin, aşa reiese din declaraţiile de avere ale aspiranţilor la funcţia de deputat depuse la Comisia Electorală Centrală. **Electorala amână criza În timp ce criza economică şi financiară se resimte tot mai mult în ţările vecine – România, Ucraina, Rusia, prognozele Guvernului R. Moldova în ceea ce priveşte stabilitatea leului rămân optimiste. Experţii economici afirmă însă că deprecierea leului este iminentă în următoarele luni, din cauza scăderii remitenţelor şi a exporturilor. Criza a lovit deja casele de expediţii şi firmele de transport din R. Moldova. Potrivit specialiştilor, pentru a evita riscul deprecierii bruşte a leului, actuala guvernare trebuia să permită deprecierea lentă a leului care a început în luna august 2008. **Apusul moldovenismului Petru Bogatu: “Schimbarea pe care este în măsură s-o aducă scrutinul din 5 aprilie 2009 s-ar putea să aibă o dublă semnificaţie. Sfârşitul regimului Voronin ar pune capăt nu numai unei guvernări anacronice şi antidemocratice, ci şi unui utopic proiect identitar de sorginte ţaristă şi sovietică”. **Gazpromizarea Republicii Moldova Nicolae Negru: „Voronin pare să nu ţină cont de sfatul occidentalilor să nu se joace cu Moscova de-a şoarecele şi pisica, acţionând ca un prostănac, care nu-şi dă seama ce îl paşte. Dar el nu este un naiv. El plăteşte în mod conştient din contul Republicii Moldova semnele de atenţie pe care i le cere Kremlinului în scopuri electorale, intenţionând să rămână cu orice preţ la putere”. http://www.jurnal.md