Nume
Parola
Vizualizări: 4060
Primari din Moldova studiază experiența Poloniei în implementarea proiectelor de infrastructură care aduc venit la bugetele locale și accelerează dezvoltarea localităților
16 Aprilie 2019 — Primarii municipiilor Ungheni, Strășeni, Comrat, precum și doi reprezentanți ai mun. Cahul au efectuat o vizită de studiu în Polonia, pentru a prelua practicile de succes în implementarea proiectelor de infrastructură care contribuie la creșterea veniturilor bugetelor locale. La fel, în cadrul vizitei, participanții au fost familiarizați cu metodele de colaborare a primăriilor poloneze cu băncile comerciale și companiile private pentru atragerea investițiilor și gestionarea eficientă a banilor publici utilizând metode moderne și inovatoare de planificare. Vizita a fost organizată în perioada 1-5 aprilie 2019 de Programul Comunitatea Mea, cu suportul USAID Moldova.

Însoțită de reprezentanții Ministerului Finanțelor și cel al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, delegația din Moldova, formată din primarul mun. Ungheni, Alexandru Ambros, primarul mun. Strășeni, Valentina Casian, primarul mun. Comrat, Sergei Anastasov și Ludmila Florea și Snejana Brînză de la primăria mun. Cahul, au vizitat:

- Orașul Koscierzyna, unde primăria a construit, cu bani europeni, o stație modernă de epurare a apelor uzate și un cartier rezidențial. Stația este gestionată de o întreprindere municipală care la fel, livrează și alte servicii comunale, precum alimentarea cu apă, sanitație, construcția drumurilor, fiind astfel un exemplu de utilizare eficientă a banilor locali. Cartierul rezidențial este un proiect comun între administrația publică locală și un operator economic, care are scopul de a crea condiții bune de trai într-un mediu sănătos, suficient de atractiv pentru potențialii locuitori ai orașului.

- Orașul Gdansk, unde primăria alocă anual o parte din bugetul local pentru implementarea proiectelor identificate de cetățeni. Prin această abordare, primăria din Gdansk pune în prim-plan nevoile și aspirațiile cetățenilor și le oferă posibilitatea de a participa la crearea orașului în care aceștia își doresc să trăiască. Utilizând bugetarea participativă, primăria a reușit să amenajeze mai multe parcuri și terenuri de joacă pentru copii.

- Tot în Gdansk, grupul din Moldova a vizitat și stadionul Energa, care este un proiect social, coordonat de primărie, menit să promoveze imaginea orașului, să atragă vizitatori și evenimente culturale de importanță regională și națională. Stadionul a fost construit în perioada 2008-2011, în baza unui proces eficient de planificare, prioritizare, proiectare şi executare a investițiilor de capital, care a implicat autoritățile locale și operatorii economici. Stadionul și infrastructura adiacentă au impulsionat dezvoltarea unui cartier întreg al orașului într-o zonă anterior considerată defavorizată.

- Orașul Sopot, unde primăria pune un accent deosebit pe stabilirea parteneriatelor publice-private între primărie și alți actori comunitari. În parteneriat cu o bancă comercială și un agent economic local, primăria a implementat un proiect de modernizare a centrului istoric al orașului. Proiectul a cuprins atât renovarea falezei, construirea unui mall și a unui hotel în zona gării feroviare, care la rândul său a fost renovată, cât și amenajarea spațiilor de parcare. Acest proiect a stimulat turismul local și a devenit un motor economic și un producător de profit atât pentru primărie, cât și pentru investitorii privați.

„Prin intermediul acestei vizite de studiu în Polonia ne-am propus să arătăm primarilor și reprezentanților ministerelor cu interes în aceste subiecte că planificarea multi-anuală, corectă a investițiilor de capital și stabilirea parteneriatelor publice-private implementate în orașele din Polonia, cu susținerea USAID, cu 20 de ani în urmă, au avut un impact major pentru accelerarea dezvoltării localităților. Sperăm că această vizită va impulsiona dezvoltarea proiectelor mari de infrastructură și în comunitățile partenere ale Programului Comunitatea Mea” a menționat Diana Cazacu, manager de proiecte USAID Moldova.

„Ne-am convins că localitățile noastre pot fi dezvoltate nu doar cu bani publici, dar și cu investiții private. Ne întoarcem acasă mai motivați pentru a schimba lucrurile spre bine” a menționat Alexandru Ambros, primar al mun. Ungheni.

„Implicarea cetățenilor în activitatea primăriei și împărțirea responsabilităților între administrația publică locală și cetățean contribuie la întărirea spiritului civic și la implementarea proiectelor care ascultă necesitățile oamenilor. Doar așa, calitatea vieții în orașele noastre poate fi îmbunătățită, iar cetățenii pot fi convinși să rămână acasă” a comunicat Snejana Brînză, reprezentanta primăriei municipiului Cahul.

În cadrul Programului Comunitatea Mea vor fi valorificate și promovate bunele practici preluate din această vizită de studiu, pentru a stimula implementarea proiectelor care contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor în comunitățile din Moldova.

******
Despre Programul Comunitatea Mea este un program ambițios al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) care este realizat cu mult entuziasm pentru a susține autoritățile publice locale în efortul lor de a asigura o guvernare eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Programul este implementat de IREX în Moldova, în următorii cinci ani și va acorda asistență pentru mai mult de o sută de comunități din țară – orașe, comune și sate - vizând în mod prioritar autoritățile publice locale de nivelul întâi, dar și grupurile civice, cetățenii și mediul de afaceri local. În cadrul programul, comunitățile vor putea beneficia de granturi pentru implementare proiectelor de modernizare a infrastructurii locale. Programul va oferi finanțare de până la 60.000 de dolari SUA pentru proiecte comunitare și până la 500.000 de dolari SUA pentru proiecte de infrastructură inter-municipale.