Nume
Parola
Vizualizări: 6211
La Bălți, a fost inaugurat oficial anul universitar 2017-2018
Bălți, 6 Septembrie 2017 — Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) a inaugurat oficial, la 4 septembrie a.c., anul universitar 2017-2018, în cadrul unei festivități desfășurate în sala mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.

La eveniment au participat câteva sute de studenți, profesori universitari, invitați speciali ai instituției, printre care Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, acad. Ion Tighineanu, vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei, Mihail Baciu, Consul General al României la Bălți ș.a.

Anul universitar 2017-2018 a început la USARB pentru circa 5000 de studenți. În acest an, aproximativ 1200 de tineri au fost admiși la studii subvenționate de stat și cu taxă.

Administrația și profesori ai USARB, precum și invitații au transmis mesaje de felicitare cu ocazia începutului noului an universitar, îndemnând studenții să persevereze în studii și știință.

Rectorul USARB, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim, a menționat în discursul său că „anume în știință și în carte este fundamentată adevărata noastră independență”.
Universitatea ține de universalitate, oferindu-vă tot pentru formarea voastră multilaterală și profundă, s-a adresat rectorul Gagim studenților bălțeni.

„Universitatea noastră este un univers, o lume și un spirit aparate, cu legile ei specifice, cu exigențe aparte, cu drepturi, dar și cu obligațiuni. Să nu uităm de acest lucru”, a subliniat rectorul Gagim.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc a declarat în alocuțiunea sa că a avut întotdeauna un respect deosebit pentru Universitatea din Bălți, deoarece, în primul rând, o bună parte din dascălii ei au fost absolvenți ai acestei instituții, dânsa fiind influențată decisiv în formarea sa ca personalitate.

Am fost întotdeauna surprinsă de școala scriitoricească de la Bălți. Ea a făcut istorie, aducând un curent și nume noi în literatura din Moldova. Cred că și acest fapt se datorează Universității din Bălți, a spus Monica Babuc.

Adresându-se studenților, acad. Ion Tighineanu a declarat că dacă în școlile generale tinerii își construiesc fundațiile la casele lor de cunoștințe, la Universitate ei își vor ridica pereții. „Să acumulați cunoștințe și să fiți competitivi”, i-a îndemnat pe tineri acad. Ion Tighineanu.

Iar președintele Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USARB, Marin Ciobanu, administratorul principal al Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți, s-a referit, între altele, în discursul său, la perspectivele ce se deschid pentru studenții Universității din Bălți în contextul în care la ZEL sunt valorificate importante investiții ale unor companii străine, fapt care va genera deschiderea a încă circa trei mii noi locuri de muncă.

Consulul General al României la Bălți, Mihail Baciu, i-a îndemnat pe studenții să beneficieze la maxim de „extraordinara bibliotecă” a Universității din Bălți.

„Universitatea nu dă specialiști, Universitatea vă învață cum să învățați, cum să mergeți la surse, ce să citiți și cum să vă formați ca personalități”, a spus Mihail Baciu, îndrumând studenții să coopereze cu profesorii, or, potrivit Consulului României, „formarea omului ca Om nu este posibilă fără relația cu profesorul”.

În cei 72 de ani de activitate neîntreruptă, USARB a pregătit circa 60 de mii de specialiști în diferite domenii.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă