Nume
Parola
Vizualizări: 6192
Introducerea noțiunii de „lucrător de la egal-la-egal” în Nomenclatorul oficial al profesiilor – o necesitate
Chișinău, 2 August 2017 — O „discuție deschisă” – prima activitate din cadrul proiectului „Nimic pentru noi fără noi! Dezvoltarea rețelei de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale” – a avut loc la Chișinău, în data de 31 iulie a.c.

La eveniment au participat 10 persoane cu dizabilități, instruiți în cadrul proiectelor anterioare ale SOMATO, care urmează să devină experți în Drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale, deasemenea au participat reprezentanți ai Oficiului ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) și a proiectului Suport pentru Reforma Serviciilor de Sănătatea Mintală în Moldova - MENSANA.

În cadrul „discuției deschise”, participanți au inițiat un schimb de opinii cu privire la nevoia lansării unui demers către autorități în vederea introducerii noțiunii de „lucrător de la egal-la-egal” în Nomenclatorul oficial al profesiilor, în special în contextul dizabilităților psihosociale și intelectuale.

De asemenea, în cadrul activității s-a menționat despre capacitarea și instruirea persoanelor cu dizabilități în calitate de viitori experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale prin activități de formare a formatorilor și de dezvoltare a viitoarei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilitățile psihosociale și intelectuale.

Managerul de proiect, Andrei Eșanu a făcut o prezentare a proiectului „Nimic pentru noi fără noi: Dezvoltarea rețelei de experți în drepturile persoanelor cu dizabilitățile psihosociale și intelectuale”, informând participanții, printre altele, că pe durata celor 10 luni de proiect vor fi organizate și desfășurate mai multe activități de instruire și informare, astfel ca viitoarea rețea de experți să fie una eficientă.

Mesaje de încurajare la adresa participanților activității au transmis Cornelia Adeola, consultant național în drepturile persoanelor cu dizabilități în cadrul OHCHR și conf. Univ. dr. Jana Chihai, consultant MENSANA în sănătate mintală.

# # #