Nume
Parola
Vizualizări: 4701
Cronica primei zile din cadrul expediției pe r. Răut
24 Iulie 2016 — Așa cum fiecare week-end de vară aduce lucruri noi și interesante, nici acest week-end nu a trecut diferit. Astfel pe data de 23 iulie, în fața hotelului Național din Chișinău, ne-am adunat un grup de tineri din toate colțutile Moldovei și ma pornit într-o expediție pe r. Răut.
Primul popas a fost izvorul râului Răut care se află în satul Rediul Mare din raionul Edineț, apoi a urmat raionul Dondușeni cu vizita la izvoarele râului Cubolta- unul dintre afluenții Răutului. Orele lungi de drum nu ne-au extenuat, ba dimpotrivă, a servit ca scop pentru realizarea unor activități de teambuilding.
Odată cu sosirea la locul destinației, am discutat cu inspectorul ecologic și cu primarul satului din Rediul Mare. Împreună am aflat despre situația ecologică a raionului și despre măsurile întreprinse pentru a o îmbunătăți.
Satul Plop a fost următoarea destinație, locașie ce ne-a impresionat prin izvoarele sale și calitatea bună a apei. De asemenea, aici am avut ocazia să vedem și să îmbrățișăm un stejar secular cu o vârstă de peste 200 de ani.
Prima zi ne-a consumat energie, astfel spre seară ne-am campat la tabăra Speranța din Dondușeni, unde am pregătit cina și ne-am relaxat în fața unui foc mare de tabără, pregătindu-ne pentru următoarea zi, care urmează să fie una productivă. Articol realizat de: Arina Cazac, Maria Mogîldea, Sanda Matcovschi, participante în cadrul expediției.
Acest proiect este implementat de către Centrul Național de Mediu cu suportul financiar acordat de către AO ,,EcoContact'' prin intermediul programului ,,Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)''. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (CAD) și Crucea Roșie din Austria.