Nume
Parola
Vizualizări: 5989
Anti-moldovenism de origine ucraineană şi cu “iz” electoral
14 Ianuarie 2010 — Febra electorală din Ucraina este în plină efervescenţă urmând să-şi atingă vârful maxim la 17 ianuarie. Apropierea de această zi istorică face ca şi ultima sută de metri a campaniei electorale să devină mai perfidă, maculată şi ţepoasă, îndreptată nu doar contra unor candidaţi particulari, dar şi împotriva unor comunităţi întregi pe care aceştia le reprezintă (moldoveni/români, evrei sau ruşi).

Deşi a fost catalogată ca “nesulfuroasă”, totuşi, campania electorală a scos în relief o serie de complexe, frustrări şi prejudecăţi, care au fost animate intenţionat de diverşi candidaţi la fotoliul preşedinţiei ucrainene, neputincioşi în atragerea electoratului dezamăgit, derutat sau dezinteresat de politica ucraineană degradată ca urmare a pierderilor realizărilor Revoluţiei Oranj din 2004.

Invectiva adresată moldovenilor şi evreilor, iar pe de altă parte şi României, este cel mai concludent caz ce descrie lipsa unui “cod de etică comportomentală” respectat de concurenţii pentru cea mai înaltă funcţie în Ucraina. Precum procedează “băieţandrii de cartier”, unul din protagoniştii electorali din Ucraina, nesemnificativul primar de Ujgorod, Serghez Ratuşneak, a aplicat o tehnică clasică de înjosire a unui oponent pentru a se compensa pe seama lui. Moldovenii a fost declaraţi proşti, românilor le-au fost imputate urmărirea unor interese ”înguste” în Ucraina, de altfel ca şi evreilor.

Pe lângă bădărănismul caracteristic anumitor personaje ale politicii ucrainene (acelaşi ministru de interne, Luţenco, acuzat de altercaţii cu autorităţile germane, din cauza stării de ebrietate în care se afla acesta, pe unul din aeroporturile din Germania), insulta lui Ratuşneak dedicată candidatului Serghey Tighipko, originar din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, impregnată de un ton jignitor şi jenant faţă de moldoveni, evrei şi români, poate avea motivaţii cu totul aparte:

* Atacul asupra lui Tighipko prin insultarea mai multor comunităţi pe care acesta le-ar reprezenta pot duce la coagularea electoratului în jurul lui (“efectul bumerangului”). Prin asemenea măsuri, anumite forţe ucrainene pot sustrage atenţia unor categorii substanţiale de minorităţi dinspre Ianukovici, considerat un “centru” politic pentru diversele etnii de pe teritoriul ucrainean. Dacă acest pas a fost orchestrat de susţinătorii I. Timoşenko, atunci este clară intenţia acesteia de a rupe din voturile pentru Ianukovici, pentru a încerca să-şi egaleze şansele cu acesta (urmărind depăşirea a 50% din voturi pentru a câştiga din primul tur).
* Dat fiind faptul că afirmaţiile lui Ratuşneak au fost mediatizate prin intermediul controversatei surse media “REGNUM” şi în mod special pe teritoriul RM (inclusiv regiunea transnistreană), impactul lor vizează în primul rând ucrainenii moldoveni, dar şi autorităţile de la Chişinău, care au evitat să dea aprecieri declaraţiei infame făcute de unul din candidaţii la funcţia de preşedinte al Ucrainei. Or, s-a încercat “stimularea” dublă la nivelul electoratului moldovenesc relevant (ucrainenii de pe ambele maluri ale Nistrului) şi la cel oficial, care în mod ipotetic, ar fi revigorat spiritile electorale atât de necesare pentru actorii scenei politice ucrainene distante şi puternic contrariate de alegătorii ucraineni, în unele cazuri gata chiar să comercializeze voturile contra o sumă de 50-1oo dolari.

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com