Nume
Parola
Vizualizări: 5467
Cum trec zilele în expediția noastră de pe r. Răut?
2 August 2016 — Cea de-a doua zi din expediția noastră pe r. Răut a început destul de bine. Ca să vă imaginați cât de activi pot fi ecologiștii, atunci să știți că noi ne trezim în fiecare dimineața în jurul orei 6.30 și ne pregătim pentru noi activități de pe parcursul zilei.
Așadar, am început cu vizita la parcul natural din s.Țaul, r-nul Drochia, care ne-a impresionat foarte mult. Pe lângă toate minunățiile naturii, acolo am descoperit un lac, care ne-a surprins cu biodiversitatea lui și modul natural de a exista. Aveam impresia că omul încă n-a ajuns pe acolo și n-a reușit să-i distrugă mediul natural. Pe parcursul vizitei noastre am învățat foarte multe lucruri noi și anume: dacă vrem ca un râu să rămână viu în permanență, este nevoie ca să-i menținem debitul salubru.
Din satul Țaul, am pornit spre s. Maramonovca, pe cursul râului Cubolta- unul dintre afluenții Răutului. Cubolta este un râu foarte frumos și curat, doar că din nefericire mâna omului aduce și pagube. Ce am observat noi pe parcursul nostru pietonal? De-a lungul râului, sunt construite o mulțime de lacuri, unul lângă altul, iar aceste lacuri pe lângă faptul că îi deformează peisajul natural, îi reduce și din debitul de apă. De ce aceste lacuri totuși s-au construit și care este scopul lor, am încercat și noi să înțelegem și am constatat că de fapt, cea mai mare responsabilitate îi revine autorităților locale. Pe lângă aceste lacuri, am găsit și gunoiști pe marginea râului și așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine ca să-l întrebam pe inspectorul ecologic din Drochia de ce ele sunt depozitate acolo și dacă se iau careva măsuri. Am parcurs mai mult de 10 km, de-a lungul râului, până în satul Drochia. În timpul mersului am efectuat monitoringuri biologice, am constatat care este calitatea apei, am învățat cum ne putem adapta la schimbările climatice și cum trebuie să conservăm resursele acvatice din țară. De exemplu, o metodă de adaptare la schimbările climatice este reîmpădurirea. Noi trebuie să restabilim fâșiile de protecție a apelor, întrucât copacii mențin și reabilitează apele și atrag precipitațiile. Iar în cazul în care construim lacuri de acumulare, care este o altă modalitate de adaptare, atunci nu trebuie să influențăm debitul salubru al râului. Adică, o dată ce apele unui râu se acumulează într-un lac într-un anumit ritm și volum, este necesar de a păstra acel volum și ritm și în timpul revărsării lui mai departe.
A fost plăcut pentru noi să mai întâlnim oameni interesați de activitatea noastră, de cine suntem noi și ce facem în localitatea lor. Am reușit să vedem oameni care pescuiesc chiar din râul Cubolta și să observăm cât de pură poate fi apa acestui râu pe anumite porțiuni. Noi suntem bine, trăim momente superbe în această expediție și învățăm multe lucruri utile. Vom încerca să le împărtășim cu voi.
Articol realizat de către Cernencaia Svetlana- participantă în cadrul expediției.
Acest proiect este implementat de către Centrul Național de Mediu cu suportul financiar acordat de către AO ,,EcoContact'' prin intermediul programului ,,Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)''. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (CAD) și Crucea Roșie din Austria.