Vizualizări: 4974
Care sunt totuși cauzele problemelor ecologice din comuna Calfa?
28 Iunie 2016 — În urma demersului semnat de către primarul comunei Calfa, Ludmila Ceaglîc, care a fost adresat tuturor factorilor de decizie, cu referire la catastrofa ecologică din comună, pe 28 iunie 2016 Centrul Național de Mediu a organizat o ședință a Comitetului Subbazinal Bâc, pentru a depista care sunt factorii poluării aerului și apelor din regiune.
Fiind deranjați de poluarea excesivă a aerului și a apei din comună, considerată a fi cauzată de activitatea întreprinderii de producere a cărnii de porc Pukoven din s. Roșcani, participanții la ședință au clarificat semnele de întrebare ale locuitorilor.
Astfel, în urma prezentării auditului de către Eduard Roman Tiberiu, directorul SA Pukoven, întreprinderea nu poluează direct apele râului Bâc, acestea fiind poluate de către diversările apelor uzate de la întreprinderile din Mun. Chișinău, Anenii Noi și Bulboaca, iar în urma netratării apelor uzate, se creează și un miros insuportabil în regiune. Dar nu este exclus că totuși, în urma producerii cărnii porcine, mirosul animalier oricum își face simțită prezența. Într-un final însă, s-a constatat ca întreprinderea Pukoven nu este principala sursă de poluare a aerului și a apelor din comună.
La sfârșitul ședinței Comitetului Subbazinal Bâc, participanții au decis cum ar putea îmbunătăți starea mediului din această regiune. Pentru diminuarea poluării excesive a r. Bâc, ar fi bine să se creeze fâșii de protecție și să fie împădurit terenul public de lângă SA Pukoven. La fel, să fie adresate scrisori atât Primăriei din Chișinău, Anenii Noi, cât și întreprinderilor din Bulboaca referitor la construirea unor stații de preepurare a apelor uzate. Pentru a micșora numărul animalelor domestice care se îmbolnăvesc din cauza apei poluate, amenajarea mai multor adăpătoare ar fi o altă soluție.
Problema poluării r. Bâc rămâne aceeași, situația nu se schimbă, iar problemele cu care se confruntă localnicii comunei Calfa: apa poluată, mirosul insuportabil, apariția bolilor în rândul animalelor, dar și a oamenilor și creșterea mortalității, ar trebui să alerteze Autoritățile de la Chișinău.
Acest eveniment este organizat în cadrul inițiativei ,,Iubește-ți râul'', susținută financiar de către fundația americană EcoCatalyst Foundation

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33