Vizualizări: 6249
Locurile de parcare din clădiri vor fi incluse în registrul bunurilor imobile
13 Mai 2016 — Legea cadastrului bunurilor imobile a fost completată cu un articol ce prevede înregistrarea locurilor de parcare din clădiri în registrul bunurilor imobile. Un proiect în acest sens a fost votat în lectură finală în cadrul ședinței plenare a Parlamentului și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Astfel, locurile de parcare se vor înregistra în capitolul C, la fel ca şi încăperile izolate. De asemenea, ca şi încăperilor izolate, locurilor de parcare li se vor aplica regulile de înregistrare a condominiului.
Modificările sunt necesare din considerentul că în ultimul timp tot mai multe persoane investesc în construcţia clădirilor respective pentru a fi asigurate cu propriul loc de parcare, însă în sistemul de cadastru înregistrarea dreptului de proprietate se efectuează pe cote-părţi, astfel, numărul coproprietarilor ai unui nivel din clădire în care sânt locuri de parcare este de câteva zeci.
Evidența cadastrală e mai dificilă în cazul unui număr mare de coproprietari, precum şi procedura de efectuare a tranzacţiilor în cazul înstrăinării cotei-părţi.
Pentru a soluționa aceste probleme, modificările votate presupun ca fiecare loc de parcare să se delimiteze în modul stabilit, să-i fie conferit număr cadastral separat, precum și să fie înregistrat după analogia încăperilor izolate.
Aceasta va permite simplificarea procedurii de vânzare a locurilor de parcare, precum şi structurarea evidenţei cadastrale.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33