Nume
Parola
Vizualizări: 5734
Consultări publice pentru elaborarea Strategiei de Țară a Programului de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu, Etapa Operaţională 6
Chisinau, 26 Ianuarie 2016 — În conformitate cu decizia Comitetul Naţional de Coordonare al Programului GEF de Granturi Mici (PGM), Centrul Naţional de Mediu, în parteneriat cu Asociaţia Obştească „EcoContact”, au fost selectate pentru elaborarea Strategiei de Ţară a Programului GEF de Granturi Mici pentru Etapa Operaţională 6.
Programul GEF de Granturi Mici oferă granturi organizațiilor non-guvernamentale și organizațiilor comunitare din țările în curs de dezvoltare pentru a le permite să facă față provocărilor globale de mediu , în timp ce abordează necesitățile de dezvoltare durabilă. PGM este un program corporativ al GEF, implementat de PNUD și UNOPS. PGM din Moldova a început finanțarea proiectelor în 2013. De atunci, acesta a înregistrat succese în ceea ce privește finanțarea și oferirea suportului tehnic pentru 10 proiecte susținute prin granturi.
Etapa Operațională 6 (EO6) va fi implementată în perioada 2015 – 2018, PGM avînd obiectivul “de a susține în mod efectiv crearea beneficiilor aduse mediului și de a proteja mediul la nivel global, prin intermediul soluțiilor locale și la nivel de comunitate, ce complementează și aduc plus valoare la acțiunile realizate la nivel național și global”.
În acest context, Centrul Naţional de Mediu, în parteneriat cu Asociaţia Obştească „EcoContact” anunţă, organizarea şedinţei de consultare publică pentru elaborarea Strategiei de Ţară al PGM GEF, Etapa Operaţională 6.
Evenimentul va fi organizat la Chișinău, în incinta Centrului de Conferinţe Summit Events (str. Tighina 63, sala London), începând cu ora 10.00.
Doritorii de a participa la acest eveniment, rugăm sa expedieze un mesaj de confirmare la adresa e-mail cnm@environment.md pâna la data de 27 ianuarie, ora 18.00.
Pentru participanţii din teritoriu, cheltuielile de transport vor fi rambursate în baza copiei buletinului de identitate şi a biletului de călătorie.