Vizualizări: 4069
4 Centre de Monitoring Obştesc create în bazinul râului Bîc
18 Mai 2015 — În luna aprilie 2015, Centrul Naţional de Mediu a deschis 4 Centre de Monitoring Obștesc în orașele Călărași, Strășeni, Ialoveni și Anenii Noi. Misiunea centrelor recent create este de a colecta probe şi de a realiza monitoringul biologic şi chimic al calităţii apei în râul Bîc – de la izvor până la vărsarea acestuia în fluviul Nistru. Astfel, în cadrul proiectului fost selectată câte o instituţie de învăţământ preşcolar în fiecare oraş sus-menţionat, care a fost iniţial implicată şi activă în cadrul activităţilor de monitoring biologic al calităţii apei în râul Bîc (activităţi realizate de CNM în bazinul râului Bîc în perioada 2012-2014, iar în cadrul acestora au fost create Centre de Monitoring Obştesc. În fruntea fiecărui Centru de Monitoring se află câte un profesor de biologie, beneficiar al unei serii de instruiri vis-a-vis de monitorizarea calităţii apei prin metoda macronevertebratelor acvatice la moment sunt certificat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat drept specialist în monitoringul apelor de suprafaţă. Fiecare Centru este constituit din grupuri de 20 de elevi voluntari, care colaborează cu fiecare gimnaziu sau liceu, care este situat geografic la ieşirea şi la intrarea fiecărui raion, care la fel va colecta probe, pentru a putea observa schimbările care au loc în fiecare raion.
Astfel, în oraşul Călăraşi Centrul de Monitoring Obştesc a fost creat în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”, iar administratoarea acestuia este dna Timuţa Lidia, profesoară de biologie. În Străşeni, acesta activează în cadrul gimnaziului „Mihai Viteazul” şi este administrat de Natalia Melnic, profesoară de biologie. Pentru raionul Ialoveni, Centrul de Monitoring Obștesc activează în cadrul Liceului Teoretic „Andrei Vartic” – administratoare, dna Ala Grigoriţă, profesoară de biologie. În raionul Anenii Noi, Centrul de Monitoring Obștesc activează în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” şi este condus de dna Eugenia Savca, profesoară de biologie. În municipiul Chişinău, Centrul de Monitoring va activa în cadrul Liceului Teoretic „Principessa Natalia Dadiani” şi Colegiului de Ecologie. Grupul de voluntari din cadrul liceului va fi responsabil de prelevarea datelor la intrare în municipiul Chişinău, iar grupul de voluntari din cadrul Colegiului de Ecologie va fi responsabil de prelevarea datelor la ieşirea din municipiul Chişinău.
Centrele de Monitoring Obştesc sus-menţionate au fost dotate cu echipament necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor şi includ echipament pentru monitorizarea biologică, calculator şi imprimantă, ceea ce le va permite să plaseze datele acumulate în urma fiecărei monitorizări, care va fi efectuată o dată la trei luni în fiecare localitate la intrare şi ieşire din raion.
De asemenea, fiecare Centru de Monitoring Obştesc va efectua analize chimice a calităţii apei cu ajutorului echipamentului specializat „La Motte”, care a fost oferit Centrului Naţional de Mediu de către Fundaţia Americană „Ecocatalyst Foundation” .
Datele obţinute în urma activităţilor vor fi plasate de fiecare centru pe pagina web www.loveyourriver.md, pentru recunoașterea datelor de către instituțiile abilitate cum ar fi Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Activitatea este organizată de Centrul Naţional de Mediu şi face parte din șirul de activităţi realizate în cadrul campaniei „Iubește-ți rîul!” și proiectul "Rîurile noastre – provocarea apelor transfrontaliere", finanțat de Programul de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD și cofinanțat de Fundația EcoCatalyst Foundation.

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33