Nume
Parola
Vizualizări: 4143
Gimnaziul Calfa a beneficiat de construcția unei fose septice
14 Mai 2015 — Raportul privind situația ecologică din Bazinul râului Bîc, elaborat de CNM în anul 2013, indică faptul că acesta este poluat cu deşeuri şi cu ape uzate deversate din cauza nefuncţionalităţii/absenţei sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare în majoritatea localităţilor din bazin. De asemenea, datele raportului mai arată că municipiul Chişinău are un impact devastator asupra râului Bâc, unde își desfășoară activitatea un număr considerabil de agenți economici, prezența spălătoriilor ilegale pe malul râului Bîc, dar și capacitatea redusă a stației de epurare Chișinău care nu epurează suficient apele reziduale. De asemenea, prezența diferitor surse de poluare care provin de la sectorul particular și agenții economici, dar și lipsa unui sistem de canalizare adecvat în raionul Anenii Noi, nu face decât să sporească gradul de poluare al râului la un nivel catastrofal.

Evaluarea situaţiei ecologice, împreună cu monitoringul biologic efectuat în toate localităţile din bazin, combinată cu discuţiile din cadrul consultărilor publice şi din cadrul şedinţelor Consiliului de Bazin Bîc, scoate în evidenţă necesitatea implementării unui set întreg de acţiuni, conform necesităţilor identificate pentru fiecare localitate în parte, prezentate în raport. Astfel, Centru Național de Mediu a decis implementarea proiectului „Rîurile Noastre – Provocarea Apelor Transfrontaliere”, finanțat de Programul de Granturi Mici GEF, prin prisma PNUD și cofinanțat de Fundația EcoCatalyst Foundation pentru a contribui la îmbunătăţirea situaţiei rîului Bîc.
Una dintre activitățile propuse spre realizare în cadrul proiectului a fost construcția unei fose septice la gimnaziul din satul calfa, raionul Anenii Noi, care este dotată cu apeduct și care se utilizează apa preponderent la cantină și grupul sanitar. Conform datelor furnizate de administrația gimnaziului, consumul lunar de apă constituie aproximativ 20 m. c. de apă, care se deversa direct pe sol, iar localitatea este amplasată pe un versant și apele reziduale neepurate ajungeau până la râul Bîc, contribuind la poluarea acestuia, apelor freatice dar și a solului. În urma avizelor de construcție date de IE și Centrul de Sănătate Publică Anenii Noi s-a purces la construcția fosei septice pentru a soluționa temporar problema. Volumul fosei septice este de 20 m.c. Evacuarea apelor uzate va fi asigurată pe viitor de gimnaziul Calfa Această lucrare a fost executată în parteneriat cu primăria s. Calfa și administrația gimnaziului.

Activitatea face parte din proiectul "Rîurile noastre – provocarea apelor transfrontaliere" este finanțat de Programul de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD și cofinanțat de Fundația EcoCatalyst Foundation.