Vizualizări: 3488
Asociațiile comunitare locale beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată își consolidează capacitățile
6 Aprilie 2015 — La 2-3 aprilie, curent, în incinta Centrului CONTACT a avut loc primul trening specializat din seria de 7 sesiuni de instruire pentru reprezentanții asociațiilor comunitare din 30 de localități beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (PNUD/UN Women). La training a participat primul grup de 20 de președinți, membri ai consiliilor de administrare și facilitatori locali din 10 localități din zona de centru a Republicii Moldova.
Moderatorii sesiunii, Serghei Neicovcen, director executiv Centrul CONTACT și Vasile Cioaric coordonator de programe, au discutat împreună cu participanții despre principiile de bază ale managementului integrat al organizaţiilor. Au fost precizate noțiuni privind misiunea, viziunea, mediul intern și extern al asociațiilor comunitare, relațiile acestora cu actorii locali. O atenție deosebită a fost acordată relațiilor dintre asociațiile comunitare și autoritățile publice locale. Participanții la training au menționat faptul că doar prin conjugarea eforturilor societății civile, grupurilor comunitare abilitate, liderilor neformali din comunitate pot fi asigurate servicii publice de calitate, accesibile atât pentru bărbați cât și pentru femei, cu implicarea în proces a păturilor vulnerabile și grupurilor marginalizate.
În cea de a doua zi a trening-ului participanții au studiat elementele de bază ale managementului resurselor umane din asociațiile comunitare, cum ar fi recrutarea, angajarea, salarizarea și motivarea, dezvoltarea personalului.
În cadrul următoarelor sesiuni vor fi studiate subiecte ce țin de managementul de proiect, colectarea de fonduri, monitorizarea și evaluarea proiectelor, comunicarea și relațiile publice în organizații, rețele, lobby și advocacy, serviciile sociale și antreprenoriatul social.
În total în cadrul programului de instruire vor fi consolidate capacitățile a 60 de reprezentanți ai asociațiilor comunitare beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (PNUD/UN Women).
Persoana de contact Vasile Cioaric, coordonator de programe – 022 23 39 47

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33