Nume
Parola
Vizualizări: 3754
ONGurile de mediu reiterează solicitarea de a fi consultaţi la desemnarea candidaturii pentru Ministru al Mediului
16 Februarie 2015 — Chișinău, 15.02.2015

SCRISOARE DESCHISĂ

Către:
Domnul Chiril Gaburici, Prim-ministru desemnat al Republicii Moldova


Subiect:
Societatea civilă solicită consultarea sa în vederea asigurării integrității și capacității profesionale necesare unei candidaturi adecvate a potențialului Ministru al Mediului.

Stimate Domnule Prim-ministru desemnat al Republicii Moldova,

Luând notă de formarea Alianței pentru o Moldovă Europeană și subliniind importanța deosebită a unei bune guvernări în această perioadă pe cât de delicată, pe atât de crucială, ne exprimăm dorința și susținerea pentru ca în fruntea Ministerului Mediului să fie numită o persoană competentă, integră și care se identifică întru totul cu valorile europene spre care tindem ca țară. La fel solicitam să fie o persoană ce nu va fi supusă presiunii din partea membrilor Alianței sau altor partide din conducerea provocând-o la încălcări ale legislației de mediu sau care violează integritatea acestei persoane

Studiul de performanță în domeniul mediului realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (2014) arată că Republica Moldova nu a avansat până în prezent foarte mult la capitolul creștere a calității în domeniul protecției mediului. Nu mai este un secret că factorul determinat al calității precare este corupția avansată din domeniu, ceea ce duce în continuare la deteriorarea mediului înconjurător într-o perioadă în care la nivel european situația mediului se imbunătățește.

Pentru a înregistra progrese și a realiza reforma sectorului mult așteptată și mult discutată de ani în șir, precum și realiazarea prevederilor Acordului cu Uniunea Europeană, este necesara numirea în fruntea Ministerului Mediului a unei persoane integre și ferme, detașate de toate schemele corupte existente la momentul actual, care iau amploare datorită susținerii de către persoane cu interese personale aflate în acest sistem.

În acest context, ținând cont de importanța funcționării ireproșabile a Guvernului şi dorinţa de a obţine performanţe de calitate în domeniul protecţiei mediului, atât de mult aşteptate de societatea noastră, dar și de valoarea pe care o punem pe conlucrare, ca singura modalitate de a ne dezvolta ca și societate, solicităm insistent consultarea societăţii civile de mediu pentru numirea persoanelor în funcții de răspundere la Ministerul Mediului, Agenția Moldsilva, Inspectoratul Ecologic de Stat și Agenția Apele Moldovei.


Cu consideraţiune,

Sergiu Ostaf, Consiliul Naţional pentru Participare, CReDO
Antoniţa Fonari, Consiliul Naţional al ONG
Ilia Trombiţki, Eco-Tiras
Ina Coşeru, Centrul Naţional de Mediu
Iuliana Cantaragiu, Centrul Naţional de Mediu
Iordanca-Rodica Iordanov, EcoContact
Natalia Ciobanu, Platforma Națională de Mediu și Sănătate
Daniela Luca, Coalitia Europeana de Tineret pentru Mediu si Sanatate - Moldova
Iulian Gamureac, Uniunea pentru Valorificarea Deseurilor
Asociația pentru Reciclarea Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice “MoldRec”
Asociația pentru Reciclarea Deșeurilor Solide “AsoRec”
Galina Cazimir, Platforma Națională de Mediu și Sănătate
Natalia Kravciuk, Gutta Club
Dr. Valentin Ciubotaru, BIOS
Lidia Beznițchi , Asociația Agenția Pro Dezvoltare Rurlă
Gabriel Mărgineanu , Asociaţia APIT
Liuba Balan , Asociația Speranța
Nicolae Moscalu , Asociația Moștenitorii
Valeriu Rusu, Asociația Habitat
Daniela Bordeianu, Solidaritate Europeană pentru Apă in Moldova, (SEAM)
Victoria Morozov, Solidaritate Europeană pentru Apă in Moldova, (SEAM)
Ungureanu Ion, A.O. "EcoVisio"
Roibu Dumitru, Fundaţia pentru Dezvoltare Ecologica ECODAVA din Republica Moldova,