Nume
Parola
Vizualizări: 3408
Strategia de dezvoltare a orașului Anenii Noi audiată public
26 Noiembrie 2014 — La 25 noiembrie, curent s-a dat startul audierilor publice în vederea stabilirii priorităților prezentării strategiilor locale de dezvoltare socio-economică integrate a 14 oraşe din republică.
În ultimele 7 luni, experții naționali ai Centrului CONTACT au identificat şi examinat problemele majore cu care se confruntă populaţia din cele 14 localităţi partenere, formulate direcţiile strategice de dezvoltare pentru următorii 5 ani, elaborat un plan de acţiuni pentru realizarea strategiei locale cu indicarea surselor necesare pentru fiecare tip de activităţi, precum şi a surselor potenţiale de finanţare, inclusiv din perspectiva semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere la UE.
Experții Centrului CONTACT au elaborate planul strategic împreună cu locuitorii şi reprezentanţii APL din comunitate.
Astfel, marți la Anenii Noi documentul a fostprezentat în premieră în fața orășenilor, care au putut să își exprime punctul de vedere în legătură cu acest document. Planul strategic pentru 2015-2017 prevede dezvoltarea economică, dezvoltarea serviciilor publice, a infrastructurii, turismului, relansarea vieții culturale și dezvoltarea activității de agreement.
Amintim, că audierile publice reprezintă un instrument democratic pentru realizarea autonomiei locale şi constau în consultarea cetăţenilor privind problemele de interes public în vederea identificării celor mai stringente probleme sociale. Scopul audierilor publice este ca funcţionarii publici şi oficialii aleşi să asculte cetăţenii. Audierile publice suntun element nou în viaţa publică a Republicii Moldova, implementate graţie Programului USAID “Reforma Autorităţilor Publice Locale.
Următoarea audiere publică va avea lor la Fălești pe 3 decembrie în sala de ședințe a primăriei Fălești.
Activităţile sunt parte a Proiectului de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova, realizat de compania americană CHEMONICS INTERNATIONAL INC cu suportul Agenţiei Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare (USAID). Strategiile de dezvoltare ale celor 14 localităţi sunt elaborate de experţii Centrului CONTACT în consorţium cu Asociaţia Obştească Pro Comunitatea şi Agenţiile de Dezvoltare Regionalã Nord, Centru şi Sud.

Persoana de contact: Vasile Cioaric, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.