Vizualizări: 3107
Tradiţiile naţionale sunt valorificate pe deplin în satul Speia, raionul Grigoriopol
17 Februarie 2014 — La 12 ianuarie curent, tinerii din localitatea Speia, raionul Grigoriopol au organizat activitatea "Casa Mare” în cadrul clubului „Tînărul etnograf”, creat în localitate cu asistenţa financiară a Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Cei prezenţi la eveniment au îmbrăcat costume tradiţionale moldoveneşti şi s-au implicat în ţesutul coşurilor de răchită, tors, împletit, dar şi la demonstrarea aptitudinilor gastronomice din bucătăria naţională.
Pentru a perpetua tradiţia, la şedinţa clubului au luat parte săteni de diferite vârste care s-au implicat activ. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai AO " Filocalia " din Chişinău , care au prezentat un program artistic.
La 17 ianuarie curent, pentru cei 15 membri ai clubului " Tinărul etnograf" din Speia a fost efectuată o excursie la Muzeul de Istorie al oraşului Grigoriopol. Ei s-au familiarizat cu activitatea muzeului, modul în care sunt colectate, înregistrate şi stocate exponate ale muzeului.
Totodată, tinerii îşi propun să realizeze un album cu fotografii, în care vor fi înserate poze ale celor mai distinşi 20 de cetăţeni ai localităţii Speia. Reprezentanţii clubului au anunţat un concurs de fotografie, intitulat "Speia – localitatea mea natală”. Cele mai bune fotografii vor fi amplasate în clădirea APL, iar la sfârşitul proiectului va fi tipărit un ziar de perete şi broşura cu genericul "Speia - satul meu natal". Membrii clubului au făcut o tradiţie din organizarea şedinţelor în fiecare zi de duminică.
Aceste activităţi ale Clubului „Tânărul etnograf”, sunt parte a proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii”, care este implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe Centrul Contact. Tel: 022, 23 39 47.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33