Nume
Parola
Vizualizări: 5222
Eduard Ţugui: Republica Moldova şi politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene: perspectivele cooperării
7 Februarie 2013 — IDIS „Viitorul” prezintă o nouă ediţie a Buletinului de Politică Externă, semnată de expertul Eduard Ţugui, cu genericul „Republica Moldova şi politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene: perspectivele cooperării”.

Din 2005 Uniunea Europeană este parte a formatului de negocieri „5+2” şi are o misiune din cadrul PSAC la frontiera moldo-ucraineană – EUBAM – prezenţă foarte importantă pentru pentru Republica Moldova dar nu şi suficientă pentru soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean, consideră autorul.

“Doar Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii pot determina Rusia să-şi retragă militarii şi muniţiile din Republica Moldova (cel puţin au ce oferi în schimb Rusiei), iar cadrul oferit de către PSAC trebuie utilizat pentru a convinge toate statele membre UE să solicite Rusiei respectarea angajamentelor internaţionale”, explică autorul.

Totodată, înlocuirea misiunii de menţinere a păcii din Zona de Securitate cu o misiune internaţională civilă, o altă precondiţie pentru soluţionarea conflictului transnistrean, nu poate fi fezabilă fără o participare a Uniunii Europene, indiferent de formula finală a unei potenţiale noi misiuni. Dacă Uniunea Europeană a fost capabilă să soluţioneze un conflict separatist în Indonezia, provincia Aceh, prin medierea unui acord între părţi şi desfăşurarea misiunii AMM Monitoring Mission, cu siguranţă poate să conducă o misiune internaţională în Republica Moldova, inclusiv cu participarea Rusiei şi OSCE.

Mai mult decât atât, Uniunea Europeană şi Rusia au deja experienţa unor misiuni comune în cadrul PSAC, cum este Misiunea Poliţienească a UE în Bosnia şi Herţegovina sau Operaţiunea militară a UE în Ciad şi Republica Central Africană – EUFOR Tchad/RCA, consideră expertul.

Mai multe detalii pot fi găsite în cea de-a 62-a ediţie a Buletinului de politică externă:

http://viitorul.org/doc.php?l=ro&idc=358&id=4103&t=/PUBLICATII-PERIODICE/Buletin-de-politica-externa/Republica-Moldova-si-politica-de-securitate-si-aparare-comuna-a-Uniunii-Europene-perspectivele-cooperarii

Pentru (dez)abonare la buletin, expediaţi un mesaj la diana.lungu@viitorul.org

Buletinul de Politică Externă reprezintă o serie de analize, scrise de experţi locali şi străini, dedicate celor mai importante subiecte de politică externă, dezvoltărilor majore din Marea Neagră, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de menţinere a păcii din regiune. Buletinul este distribuit în format electronic oficialilor europeni, fiind destinat în primul rând publicului extern. Asta pentru a o oferi informaţii obiective despre progresele Republicii Moldova în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană. Publicaţia apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.