Nume
Parola
Vizualizări: 3455
Masa rotundă “Contribuţia femeilor în ştiinţa şi educaţia contemporană”
Chisinau, 20 Martie 2012 — Joi, 15 martie, 2012, în incinta bibliotecii USM a fost organizată masa rotundă “Contribuţia femeilor în ştiinţa şi educaţia contemporană” iniţiată să promoveze ideea de echilibru de gen în societate, dar şi să lanseze discuţii publice despre contribuţia femeilor în educaţie-ştiinţă- tehnologii şi inovaţii din Republica Moldova.

La acest eveniment au participat colaboratorii Bibliotecii Centrale USM, angajaţi din mediul academic, ştiinţific, inovativ şi tehnologic care s-au referit asupra rolului femeii în condiţiile actuale, precum şi asupra poziţiei profesionale pe care o ocupă acesta în societate şi în mediul profesional.

Masa rotundă a fost moderată de Dl Mihai Revenco, prorector al Universităţii de Stat, care a făcut o scurtă prezentare privind rolul femeii în societate. „Nimeni nu pune la îndoială faptul că nu există educaţie fără contribuţia femeii, deseori anume ele participînd mai des în viaţa socială (53%), educaţie (74, 8%) administraţie (39,85 %) faţă de bărbaţi”.

Dna Ana Nani, expert juridic în cadrul Coaliţiei Nediscriminare s-a referit asupra faptului că femeile sînt mai des discriminate în cîmpul muncii decît bărbaţii, unde această nedreptate se rezumă la oferirea salariului diferenţiat, tratament şi condiţii de muncă discriminatorii faţă de femei datorită persistenţei vechilor stereotipuri.

Stereotiprile divizate în munca masculină şi feminină au consecinţe negative asupra dezvoltării societăţii în general. Cadrul legal în Republica Moldova privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi este aproape perfect. Totuşi, în practică există multe lacune asupra aplicării prevederilor legale.

În final s-a constat că evenimentul a generat mai multe semne de întrebare şi perspective pentru sporirea gradului de contribuţie a femeilor la dezvoltarea sustenibilă a societăţii. Ca recomandări privind diminuarea fenomenului discriminării în societatea contemporană au fost enunţate: importanţa desfăşurării cursurilor universitare privind cultura şi etica de gen, necesitatea aplicării instrumentelor legislative care interzic discriminarea în sfera muncii.


Acest eveniment a fost organizat cu suportul financiar al Delegaţiei UE în Republica Moldova, în parteneriat dintre Centrul de Informare a Uniunii Europene la USM şi Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD).

Carolina Budurina-Goreacii,
Director de Program
Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică