Vizualizări: 3980
A doua locuinţă protejată a fost deschisă la Bălţi
Bălţi, 27 Mai 2011 — A doua locuinţă protejată pentru persoane cu probleme de sănătate mintală a fost deschisă, vineri, 27 mai, în municipiul Bălţi, de Asociaţia SOMATO.
Este vorba de o casă la curte, situată în oraşul Bălţi pe strada „31 august”, 127, având suprafaţa totală de circa 40 m.p. Imobilul (trei camere locative, sufragerie, baie) este mobilat şi dispune de toate condiţiile pentru un trai decent. În această casă vor locui cinci bărbaţi cu probleme de sănătate mintală.
Locuinţele protejate sunt un serviciu al Centrului de Sănătate Mintală SOMATO din Bălţi.
Preşedinta Asociaţiei SOMATO, Jana Chihai, a spus că prin deschiderea celei de-a doua locuinţe protejate la Bălţi s-a mai făcut un pas important în direcţia oferii şanselor egale la un trai independent în comunitate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală.
„Prin acest serviciu, lansat în premieră pe ţară, conferim o altă dimensiune acţiunilor de promovare a incluziunii sociale şi dezinstituţionalizării persoanelor cu nevoi speciale”, a spus Jana Chihai.
Directoarea Centrului de Sănătate Mintală SOMATO, Corina Popa, a spus că cei cinci locatari vor trăi o viaţă independentă în locuinţa respectivă.
„Ei vor avea un loc de muncă, îşi vor plăti singuri facturile pentru comodităţi, îşi vor prepara bucatele şi vor primi oaspeţi. Viaţa celor cinci locatari însă va fi monitorizată de specialiştii noştri”, a menţionat Corina Popa.
Asociaţia SOMATO urmează să deschidă până în toamna anului curent alte două locuinţe protejate la Bălţi – un apartament la bloc şi o casă la curte. În total vor fi deschise patru locuinţe protejate. Locuinţele protejate sunt deschise în cadrul unui proiect derulat de „Global Initiative Hilversum” (Olanda) şi Asociaţia SOMATO (Bălţi) cu suportul financiar al Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, „Mental Health Initiative Open Societe Institute” (Ungaria şi Olanda). Un alt partener în proiect este Primăria municipiului Bălţi.
Prima locuinţă protejată a fost deschisă la Bălţi (regiunea centrală a oraşului) de Asociaţia SOMATO la 17 februarie a.c. În ea locuiesc acum două femeie cu probleme de sănătate mintală.
# # #
Despre proiect:
Locuinţele protejate la Bălţi sunt promovate în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi aplicarea serviciilor-pilot de apartamente protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală în nordul Moldovei”. Proiectul a fost lansat la finele anului 2008 şi urmează să fie încheiat la sfârşitul anului 2011. Programul are un buget de circa 295 mii de euro, dintre care aproximativ 220 mii de euro au fost alocaţi de Delegaţia Comisiei Europene în R. Moldova.
Despre Asociaţia SOMATO:
Asociaţia „SOMATO”, care administrează un centru de sănătate mintală cu aceeaşi denumire, este o organizaţie neguvernamentală cu sediul în municipiul Bălţi. Activează în domeniul sănătăţii mintale din 1999, numărându-se printre primele organizaţii din domeniul respectiv din Republica Moldova.

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33