Nume
Parola
Vizualizări: 3543
MONITORUL OFICIAL AL DREPTURILOR COPILULUI, nr. 2, octombrie 2008
Chişinău, 29 Octombrie 2008 — Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova difuzează ediţia a 2-a a buletinului informativ, intitulat Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului. Ediţia din octombrie conţine articole ale copiilor despre modul în care se respectă sau se încalcă drepturile copilului în comunităţile din Republica Moldova. Titluri ale ediţiei: – COPIII ÎNCEP CU DREPTUL. Mihaela şi Alina, împreună cu colegii lor din 12 regiuni ale ţării, fac pledoarie în favoarea lui Ion şi a altor copii excluşi. – LA CHIŞCĂRENI, SÂNGEREI, există situaţii de încălcare a drepturilor copilului. Aici însă primarul intervine şi le soluţionează cu ajutorul asistentului social din sat sau al autorităţilor din raion. – ÎN DREPTUL FAMILIEI SCRIEM ABSENŢĂ PENTRU PĂRINŢI. Dacă familia ar fi unită, şi viaţa copiilor ar fi mai prosperă. – „SĂ CONSTRUIM O EUROPĂ CU ŞI PENTRU COPII”. Iniţiativa „Tinerii în Acţiune!” din Republica Moldova a fost prezentată în Suedia ţărilor-membre ale Consiliului Europei. – DREPTUL COPILULUI LA EDUCAŢIE şi participare la viaţa culturală în Bieşti, Orhei. – COPIII SINGURI ACASĂ: Soluţii locale la probleme transfrontaliere. Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova a fost creat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (www.childrights.md) în iulie 2008. Iniţiativa „Copiii monitorizează drepturile copilului” este susţinută de Organizaţia Suedeză „Salvaţi Copiii”, Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova, Agenţia Suedeză de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Fundaţia SOROS Moldova. Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova este: „În Moldova toate lucrurile trebuie să înceapă cu dreptul. Cu dreptul copilului”. E-mail: monitor.childrights@gmail.com