Vizualizări: 4000
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concurs pentru poziţia de şef al Departamentului de Studii şi Analiză al API
Chisinau, 4 August 2010 — Departamentul de Studii şi Analiză al API este creat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţilor de studii şi analiză ale API”, finanţat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională în cadrul programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova. Activitatea acestei structuri se va extinde pe întreg teritoriul ţării, inclusiv şi în regiunea Gagauz-Yeri şi în regiunea transnistreană, axându-se pe studierea condiţiilor şi a deficienţelor în activitatea presei. Rezultatele studiilor şi analizelor efectuate în cadrul Departamentului vor sta la baza unor iniţiative de advocacy în domeniul mass-media.
Responsabilităţi:
- Elaborarea metodologiei de realizare a studiilor şi analizelor;
- Elaborarea chestionarelor pentru colectarea datelor pentru realizarea studiilor şi analizelor;
- Selectarea şi coordonarea activităţii colaboratorilor regionali şi a operatorilor locali;
- Selectarea şi instruirea operatorilor antrenaţi în colectarea datelor;
- Colectarea, analizarea şi sistematizarea datelor colectate;
- Elaborarea studiilor şi analizelor şi prezentarea publică a acestora;
- Elaborarea Agendei de advocacy pentru API;
- Alte responsabilităţi conexe funcţiei deţinute.
Abilităţi:
La selectarea şefului Departamentul de Studii şi Analiză al API se va ţine cont de:
- Studiile universitare în domeniul jurnalismului;
- Experienţa în domeniul jurnalismului de cel puţin 3 ani;
- Experienţă în acumularea, sintetizarea şi analizarea datelor statistice;
- Abilităţile în scrierea rapoartelor, studiilor şi analizelor, articolelor de presă;
- Demonstrarea capacităţilor analitice, de sinteză şi cunoaşterea domeniului;
- Cunoaşterea excelentă a limbilor română şi rusă (cunoaşterea limbii engleze va constitui un avantaj);
- Abilităţi de lucru în echipă.
Persoanele interesate de această poziţie trebuie să expedieze pe adresa Asociaţiei Presei Independente (API): mun. Chişinău, str. Bucureşti 77 sau prin email: api@api.md CV-ul şi o scrisoare de intenţie, în care să descrie cum va realiza toate activităţile preconizate. Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 13 august 2010, ora 17.00.
Dosarele incomplete nu vor fi examinate.
Relaţii la tel.: 220996

Autor: Asociatia Presei Independente (API)
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1314
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33