Nume
Parola
Vizualizări: 6656
„Meandrele existenţei” sculptorului Ioan Grecu au ajuns la Sfântul Gheorghe
Sfântu Gheorghe, România, 4 Iulie 2010 — Expoziţia sculptorului moldovean Ioan Grecu, „Meandrele existenţei”, a ajuns, la 2 iulie 2010, la Sfântu Gheorghe (România), la Centrul de Cultură Arcuş, după ce a fost vernisată în premieră, în aprilie, la Bacău, la Centrul Internaţional de Cultură şi Artă Contemporană „George Apostu”.

Cele 27 de lucrări şi 6 fotografii de sculpturi, aflate în spaţii publice în Republica Moldova, vernisate acum de artistul Ioan Grecu, la Sfântu Gheorghe, sub semnul „Meandrelor existenţei”, reprezintă, în opinia criticului de artă Valentin Ciucă, „un parcurs către sine însuşi, descoperind echivalenţe simbolice polisemantice şi pilduitoare în raport cu propriul destin de creator”.

Numit de specialişti „iscoditor şi tenace” şi „artist reprezentativ al artei moldoveneşti”, sculptorul Ioan Grecu „preferă ritmurile asimetrice, deformaţiile şi stilizările şi este interesat mai mult de puterea expresiei şi mai puţin de frumuseţea expresiei”, se arată într-o prezentare a artistului făcută de Agenţia de comunicare „URMA ta”.

Expoziţia de la Sfântu Gheorghe anticipează cu opt zile ziua de naştere, la 42 de ani, a sculptorului Ioan Grecu. S-a născut pe 10 iulie 1968, în satul Recea, Râşcani, Republica Moldova. Ioan Grecu a studiat pictura şi grafica, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, iar în 1994 a absolvit Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu”, secţia sculptură, clasa profesorului Nicolae Otto Kruch, din Cluj-Napoca. Foloseşte materiale: bronz, piatră, metal sudat, lemn. Artistul creează după concepţii moderne, caracterizat prin îmbinarea între figurativ şi geometric, între om şi animale (păsări).

Centrul de Cultură Arcuş, care găzduieşte expoziţia sculptorului moldovean, este un centru multicultural de creaţie şi interpretare artistică şi promovează crearea unei dimensiuni culturale proprii. Centrul Arcuş este situat într-o localitate rurală, în imediata apropiere a oraşului Sfântu Gheorghe, municipiul de reşedinţă a judeţului Covasna, România.

Pagina Web a sculptorului Ioan Grecu:
www.ioangrecu.net

URMA ta pe Facebook:
http://www.facebook.com/pages/URMA-ta/129046667130903?v=wall&ref=ts