Nume
Parola
Vizualizări: 4236
Doi copii au transmis personal Ministrului Educaţiei din Moldova constatările copiilor despre respectarea şi încălcarea Dreptului la Educaţie
Chişinău, 12 Octombrie 2009 — Victoria Lungu şi Jana Kiseeva – doi copii din Grupul pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului – i-au transmis Ministrului Educaţiei, Leonid Bujor, constatările copiilor din Moldova despre situaţia Dreptului la Educaţie şi Primul Raport al Copiilor despre Respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Moldova. Aceste documente i-au fost înmânate Ministrului Educaţiei în timpul şedinţei Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie, cu tema: „Dreptul copilului la educaţie. Politicile statului în domeniul educaţiei”, organizată la 9 octombrie 2009.

Constatările despre respectarea şi încălcările Dreptului la Educaţie, formulate de Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului din Moldova şi transmise Ministrului Educaţiei, Leonid Bujor, au fost însoţite şi de o scrisoare de pledoarie. În acest mesaj, cei 25 de copii-membri ai Grupului, au afirmat că vor să devină „un grup consultativ al Ministerului Educaţiei”, pentru ca opiniile, informaţiile şi ideile pe care le au să ajute persoanele oficiale să ia „decizii în favoarea fiecărui copil din Moldova”.

Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului din Moldova a fost creat, în iulie 2008, de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului şi reuneşte 25 de copii din 14 regiuni ale ţării. În vacanţa de toamnă, Grupul se va reuni la Chişinău pentru a face publice concluziile cercetării copiilor, consacrată situaţiei drepturilor copilului în Moldova, la 20 de ani de la adoptarea Convenţiei privind Drepturile Copilului.

Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului este: „În Moldova toate lucrurile trebuie să înceapă cu dreptul. Cu dreptul copilului".

Raportul Copiilor privind Respectarea Dreptului la Educaţie în Moldova:
http://www.comunicate.md/upload/1177_Raportul_Copiilor_Dreptul_la_Educatie.pdf

Primul Raport Copiilor despre Respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Moldova, „VIAŢA ÎN OCHII COPILULUI”:
http://www.childrights.md/ro/publications/ochii13jun_mictip1.pdf

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)
Str. E. Coca 15, Chişinău, MD 2008, Moldova
Tel./fax: 72.65.98, 74.78.13
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com
Web: http://www.childrights.md

Partener în comunicare:
URMA ta
E-mail: urma.ta@gmail.com