Vizualizări: 4612
Copiii din Moldova între educaţia prin muncă şi exploatarea prin muncă
Chişinău, 22 Iunie 2009 — DREPTUL COPILULUI LA PROTECŢIE ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII PRIN MUNCĂ SE AFLĂ PE AGENDA REUNIUNII DE VACANŢĂ A COPIILOR CARE MONITORIZEAZĂ DREPTURILE COPILULUI ÎN MOLDOVA.
Cei 22 de copii din Moldova care monitorizează drepturile copilului s-au reunit, începând cu 22 iunie 2009, la Chişinău, în cel de-al şaselea atelier de lucru – de această dată pentru a prezenta istoriile lor personale sau cele ale colegilor despre modul în care este respectat sau încălcat Dreptul Copilului la Protecţie împotriva Exploatării prin Muncă. Pe agenda atelierului, organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), se află de asemenea formularea concluziilor finale privind situaţia Drepturilor Copilului în Moldova, la un an de la lansarea acestei iniţiative de monitorizare în Moldova.
Copiii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova, creat în iulie 2008, la iniţiativa CIDDC, au prezentat, în atelierele precedente, în faţa oficialilor, partenerilor şi mass-media, observaţiile lor cu privire la Dreptul Copilului la Educaţie (noiembrie 2008), Dreptul la Protecţie împotriva Violenţei şi Neglijării (ianuarie 2009) şi Dreptul la Participare (martie 2009). Următorul drept ce va fi monitorizat de copii, pe durata vacanţei de vară, va fi Dreptul la Odihnă şi Timp Liber.
„Duc greutăţi, lucrează la temperaturi înalte în câmp, sunt obligaţi să cerşească din casă în casă sau în stradă”; „Pleacă peste hotare împreună cu părinţii, să muncească la construcţii, în casele oamenilor ori la tăiat copaci”; „Toamna părinţii l-au luat de la şcoală, ca să culeagă roada”; „Pot fi văzuţi lucrând acasă la învăţători, în schimbul unor note mai bune”; „Copiii singuri acasă ţin întreaga gospodărie, cu o vacă, pământuri, cal” – sunt fragmente din istorii ale copiilor exploataţi prin muncă, pe care copiii din Grupul de Monitorizare le-au povestit, luni, în faţa jurnaliştilor din 14 medii din ţară, veniţi să-i asculte. Fiecare din cei 22 de copii a relatat situaţii din propria comunitate, dar au constatat, împreună cu experţii lor adulţi – Iosif Moldovanu şi Daniela Platon, că această stare de lucruri este caracteristică pentru mai multe localităţi din ţară.
„O altă constatare făcută de copii, în prima zi a atelierului, este faptul că şi copiii, şi adulţii ştiu mai puţin despre consecinţele formelor grave ale muncii copilului asupra sănătăţii, educaţiei şi dezvoltării copilului”, afirmă Preşedintele CIDDC, Cezar Gavriliuc.
De altfel, iniţiativa copiilor din Moldova de promovare şi monitorizare a Convenţiei privind Drepturile Copilului reuneşte copii din 20 de comunităţi ale ţării, având vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, şi se află acum, ca exemplu de bună practică, în atenţia Alianţei pentru Drepturile Copilului din Anglia şi a Grupului ONG-urilor pentru Convenţia ONU privind Drepturile Copilului, cu sediul la Geneva.
Copiii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova se afirmă ca experţi şi persoane-resursă în drepturile copilului, organizând, împreună cu colegii de şcoală, acţiuni de pledoarie la nivel local, participând la emisiuni radio şi tv sau scriind articole pentru buletinul informativ al grupului, „Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului”, ajuns la ediţia a 9-a. De asemenea, membrii grupului au avut o contribuţie proprie la elaborarea indicatorilor de monitorizare, adaptaţi pentru copii, care vor face conţinutul primului Ghid practic pentru monitorizarea drepturilor copilului în Republica Moldova, iar vocea lor este citată tot mai des în studiile şi rapoartele realizate de adulţi.
Proiectul „Copiii monitorizează respectarea propriilor drepturi” este realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, cu sprijinul acordat de Organizaţia Suedeză „Salvaţi Copiii”, Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova, Agenţia Suedeză de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Fundaţia SOROS Moldova.
Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturile Copilului este: „În Moldova toate lucrurile trebuie să înceapă cu dreptul. Cu dreptul copilului”.
Informaţii:
Cezar Gavriliuc, Daniela Platon, Veaceslav Luca (CIDDC)
Tel.: 72 65 98, 74 78 13, 74 46 00.
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com.
Web: http://www.childrights.md/
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33