Vizualizări: 5122
Dialog constructiv la Academia de Ştiinţe: ştiinţa şi societatea în condiţiile de criză
Chisinau, 16 Septembrie 2009 — Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. a convocat la 15 septembrie curent Sesiunea a XI-a extraordinară a Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a examinat o problemă de mare actualitate cu tema „Ştiinţa şi societatea în condiţiile de criză”. Prin această iniţiativă oamenii de ştiinţă şi-au exprimat disponibilitatea de a participa în calitate de consultant la noile procese economice şi social-politice, orientate spre diminuarea impactului crizei economice şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere.
La eveniment au participat membrii Asambleei A.Ş.M., reprezentanţii unor ambasade, acreditate la Chişinău, directorii institutelor A.Ş.M., rectorii universităţilor de stat, oameni de afaceri, reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale. În calitate de lideri ai partidelor politice parlamentare au fost prezenţi Serafim Urecheanu (Alianţa „Moldova noastră”), proaspăt ales prim-vicepreşedinte al noului Parlament al RM, Marian Lupu (preşedintele Partidului Democrat), Vlad Filat (preşedintele Partidului Liberal Democrat), Corina Fusu (vicepreşedinte al Partidului Liberal), preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.
A fost oportun acest dialog şi din considerentul schimbării raportului de forţe politice din ţară în rezultatul alegerilor parlamentare; au venit oameni noi la putere – care este atitudinea lor faţă de cercetare-inovare, Academia de Ştiinţe, reformele iniţiate în domeniu. Aceste probleme frămîntă în prezent comunitatea ştiinţifică din ţară şi era necesar un schimb de opinii în acest sens.
Acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., în raportul „Ştiinţa şi societatea în condiţiile de criză”, prezentat în faţa înaltului for academic, a făcut o analiză la temă cu referire la situaţia din ţară, precum şi din alte state ale lumii, care deja au acumulat o anumită experienţă în diminuarea recesiunii. Interconexiunea economiilor naţionale, a menţionat vorbitorul, nu a permis adoptarea unor măsuri protecţioniste adecvate, majoritatea statelor fiind afectate de reacţii de criză în lanţ. În aceste condiţii, formulele cunoscute de management anticriză n-au mai funcţionat, iar încercările de a găsi un remediu mondial nu s-au soldat cu rezultatele scontate.
Deşi efectele crizei mondiale în Republica Moldova s-au resimţit mai puţin în sectorul financiar-bancar, economia reală înregistrează o recesiune în măsură să compromită tendinţele pozitive înregistrate pînă în prezent. În rezultatul scăderii remitenţelor, stagnării sectorului real, reducerii ratelor de consum şi a volumului investiţiilor străine s-a micşorat evident volumul importurilor, cu efecte negative asupra acumulărilor veniturilor la bugetul de stat. Concomitent, scăderea exporturilor a afectat grav producătorii autohtoni.
După prezentarea unor soluţii de redresare a situaţiei financiar-economice din unele state ale lumii, preşedintele A.Ş.M. a expus în continuare o paradigmă calitativ nouă pentru dezvoltarea Republicii Moldova, formulată – Economia bazată pe cunoaştere. Această concepţie se sprijină pe cîţiva piloni de bază: liberalizarea iniţiativelor economice; dezvoltarea în continuare a infrastructurii informaţionale naţionale şi utilizarea TIC (tehnologiilor informaţionale şi în comunicaţii) de către autorităţile publice, sectorul privat şi societatea civilă; potenţialul uman –cel mai important capital al unei societăţi bazate pe cunoaştere; crearea unui sistem inovaţional eficient şi promovarea cercetării-dezvoltării în calitate de producător al inovaţiilor.
Acad. Gheorghe Duca este ferm convins că recunoaşterea cercetării-inovării drept prioritate pentru dezvoltare, încurajarea unui dialog constructiv între instituţiile publice şi private de cercetare, universităţi, firme, sfera de afaceri, utilizarea oportunităţilor oferite de parcurile tehnico-ştiinţifice şi incubatoarele de inovare, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii inovaţionale, promovarea investiţiilor pentru sporirea capacităţii de absorbţie a noilor tehnologii pot contribui la ieşirea din criză a Republicii Moldova, dezvoltarea social-economică a ţării şi trecerea de la economia tradiţională la cea bazată pe cunoaştere.
Aceste idei au fost dezvoltate prin prisma exigenţelor altor domenii ale cercetării-inovării şi educaţiei de acad. Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, preşedintele Consiliului Rectorilor din Moldova; acad. Florin Gheorghe Filip, membru de onoare al A.Ş.M., vicepreşedinte al Academiei Române; acad. Ion Ababii, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „N. Testemitanu”, dr. hab. Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie; membru cor. Grigore Belostecinic, rectorul ASEM.
Prim-vicepreşedinte al Parlamentului Serafim Urecheanu a salutat cordial participanţii la Sesiunea a XI-a extraordinară a Asambleei A.Ş.M., menţionînd că noul legislativ şi noua guvernare, reprezentată de Alianţa pentru Integrare Europeană, va acorda atenţie dezvoltării ştiinţei, fiind conştientă de faptul că progresul într-o societate se bazează pe cunoştinţe, noi tehnologii, pe specialişti de înaltă calificaţie. Investiţiile în ştiinţă sunt binevenite, dar şi eficienţa lor este aşteptată. Tot ce este bun în Academia de Ştiinţe vom susţine în continuare.
În acest sens Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat, a precizat că tema discuţiei de la Academia de Ştiinţe este foarte importantă pentru societatea noastră. Noua guvernare nu şi-a propus să diminueze rolul ştiinţei, dar se va baza cu stricteţe în politica sa investiţională pe valori şi principii.
Participanţii la Sesiunea a XI-a extraordinară a Asambleei A.Ş.M. au adoptat o hotărîre cu privire la elaborarea direcţiilor strategice de cercetare ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării pentru următorii 4 ani, luînd în consideraţie Programul de guvernare şi problemele prioritare ale dezvoltării ştiinţei; implicarea activă a savanţilor în acordarea suportului ştiinţific acţiunilor întreprinse de către guvern în vederea depăşirii crizei social-economice şi asigurării dezvoltării progresive a ţării. În acest sens se înscrie şi Rezoluţia Asambleei Academiei de Ştiinţe a Moldovei „Cu privire la situaţia de criză socio-economică din ţară”.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33