Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 761 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2279
Chişinău, 7 Februarie 2012 — Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere cu Eugen Tomac, Secretar de Stat, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, şi cu reprezentanţi ai Ambasadei României în Republica Moldova. La întrevedere, a participat şi dl Petre Guran, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.
Vizualizări: 2417
Chişinău, 7 Februarie 2012 — Începînd din toamna acestui an, tinerii din Republica Moldova ar putea începe studiile la nivel de licenţă şi masterat, în cadrul a două universităţi simultan, inclusiv o universitate din Austria, iar, la absolvire, aceştia vor obţine diplome eliberate de ambele universităţi. Este vorba de parteneriatul dintre Universitatea Krems din Austria şi universitatea Perspectiva-INT din Chişinău.
Vizualizări: 2389
Chișinău, 6 Februarie 2012 — Ministerul Educaţiei califică drept neîntemeiate şi prost intenţionate declaraţiile fostei directoare a Centrului Republican pentru Copii şi Tineret, Aurelia Hîncu, în cadrul unei conferinţe de presă, şi ţine să facă următoarele precizări punctuale:
Aurelia Hîncu minte fiind şi prost informată, atunci cînd declară că datoriile CRCT „ARTICO” nu au fost stinse. Ministerul Educaţiei, în calitate de organ ierarhic superior al CRCT, în mod responsabil, şi-a asumat obligaţia de achitare a sumelor datorate şi anume 11332082,30 lei datorie, 1780319,43 lei cu titlul de prejudiciu efectiv încasat în acţiunea intentată în insanţa de judecată.

Vizualizări: 2538
Chișinău, 5 Februarie 2012 — Ambasadorul Maltei în RM, Godwin Montanaro, şi-a declarat intenţia de a colabora cu Republica Moldova pe segmentul educaţiei, dar şi pe alte segmente unde nu s-au înregistrat pînă acum progrese considerabile. Ambasadorul a menţionat că sistemul educaţional din Malta asigură o educaţie de calitate şi studenţii moldoveni ar putea beneficia de serviciile educaţionale din ţara sa.
Vizualizări: 2634
Chișinău, 5 Februarie 2012 — Patru şcoli profesionale, susţinute de parteneri publici privaţi, au participat la expoziţia “Fabricat în Moldova”. Acestea au expus exlusiv produse fabricate de elevi.
Vizualizări: 2541
Chişinău, 3 Februarie 2012 — Ministerul Educaţiei vă aduce la cunoştinţă că din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile,
o serie de instituţii de învățământ şi-au sistat temporar activitatea. Astfel, conform informaţiilor transmise de direcţiile generale raionale/municipale învățământ, tineret şi sport, în acest moment şi-au sistat activitatea instituţii de învăţămînt din raioanele:
Călăraşi, gimnaziul Hirova (o defecţiune a sistemului de aprovizionare cu apă, care nu permite funcţionarea reţelei de termoficare).

Vizualizări: 2506
Chişinău, 3 Februarie 2012 — Şcolile din Bălti vor primi astăzi, cu titlu de donaţie, 40 de seturi de mobilier pentru treapta primară şi gimnazială. Valoarea unui set constituie 12.
Vizualizări: 2644
Chişinău, 3 Februarie 2012 — Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere joi, 2 februarie curent, cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, dl William H. Moser.
Vizualizări: 2641
Chişinău, 2 Februarie 2012 — Ministerul Educaţiei aduce la cunoştinţă că din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, o serie de instituţii de învățământ şi-au sistat temporar activitatea. Astfel, conform informaţiilor transmise de direcţiile generale raionale/municipale învățământ, tineret şi sport, în acest moment şi-au sistat activitatea instituţii de învăţămînt din raioanele:
Dubăsari-grădiniţa Golercani (defectarea staţiei de pompare a apei)
Şoldăneşti-9 grădiniţe
Călăraşi- Şcoala primară Buda (din cauza întreruperii luminii electrice)
Ialoveni-Gimnaziul Gangura
Leova-Gimnaziul Sărăţica Nouă
Ocniţa-Gimnaziul Unguri şi Gimnaziul Sauca
Soroca- Gimnaziul Cureşniţa.

Vizualizări: 2536
Chişinău, 2 Februarie 2012 — Banii sunt oferiţi în caliate de grant, pentru a promova proiecte în diferite domenii.
Instituţiile şcolare din Moldova urmează să-şi identifice cîte două sau trei instituţii partener din aşa ţări ca Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Muntenegru , România, Serbia, Slovacia, şi Slovenia.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33