Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 758 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4668
Hoginești, Călărași, 22 Iulie 2013 — Târgul Olarilor de la Hoginești, raionul Călărași, a ajuns în această duminică la cea de-a treia sa ediție, iar printre oaspeții evenimentului s-a aflat și Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, originară din satul Horodiște, Călărași.
„Sunt mândră că la Hoginești este promovată arta olăritului.
„Sunt mândră că la Hoginești este promovată arta olăritului.
Vizualizări: 4668
Chișinău, 11 Iulie 2013 — Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a adresat un mesaj în debutul conferinței „Consolidarea Societăţii Civile – Parte a Reformelor Democratice”, organizate la Chișinău de Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și implementat de FHI 360.
„Felicit întreaga echipă a programului și împărtășesc aici convingerea mea că societatea civilă din Republica Moldova a atins un nivel considerabil de dezvoltare și acest lucru trebuie accentuat, deoarece este unul din dezideratele mele personale la realizarea căruia am contribuit cu mult timp înainte de a deține actuala funcție”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

Vizualizări: 4732
Bruxelles, 29 Iunie 2013 — Progresele reformelor în domeniul justiției pentru copii în Republica Moldova, inițiativele legislative privind copiii în contact cu sistemul de justiţie sau aflați în conflict cu legea și reușitele țării noastre la acest capitol s-au aflat în prim-planul discuțiilor pe care le-a avut la Bruxelles Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu Directorul Executiv adjunct UNICEF, Yoka Brandt, și Directorul Regional UNICEF pentru Europa Centrală și de Est și Comunitatea Statelor Independente, Marie-Pierre Poirier.
Întâlnirea dintre Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova și oficialii UNICEF a avut loc în cadrul Conferinței la Nivel Înalt în Justiția pentru Copii, găzduită la Bruxelles de Comisia Europeană și Biroul Regional UNICEF, ce a reunit, la 27 și 28 iunie 2013, peste 100 de oficiali într-un efort comun de îmbunătățire a accesului copiilor și tinerilor la o justiție echitabilă.

Vizualizări: 4770
Bruxelles, 28 Iunie 2013 — Republica Moldova este prezentă în aceste zile, la Bruxelles, la Conferința la Nivel Înalt în Justiția pentru Copii, găzduită de Comisia Europeană și Biroul Regional UNICEF, prin Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, și Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
Conferința la Nivel Înalt în Justiția pentru Copii „De la provocări la oportunități”, la care participă și Republica Moldova, și-a deschis lucrările la 27 iunie 2013, la Bruxelles, prin mesajele adresate de Comisarul pentru Extindere și Politica Vecinătate Štefan Füle, Directorul Executiv adjunct UNICEF Yoka Brandt și parlamentara europeană Elisabeth Jeggle.

Vizualizări: 4640
Strasbourg, 27 Iunie 2013 — De Ziua Internațională împotriva Torturii, Președinta delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Liliana Palihovici, a prezentat Sub-comitetului pentru Drepturile Omului al APCE dosarele celor trei candidați selectați de Parlamentul Republici Moldova pentru funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante.
După desfășurarea, în perioada 20 februarie – 14 martie 2013, a concursului pentru selectarea candidaturilor la funcţia de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, Parlamentul Republicii Moldova a propus următoarele persoane: Victor Zaharia, Ludmila Popovici și Vladimir Gîlcă.

Vizualizări: 4723
Chișinău, 19 Iunie 2013 — Sprijinul Ungariei pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, progresele înregistrate de ţara noastră în acest proces şi evoluţiile social-politice recente din Moldova s-au aflat în prim-planul întrevederii de astăzi a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, cu Gergely PRŐHLE, Secretar de Stat adjunct al Ungariei pentru relații bilaterale cu țările membre ale Uniunii Europene, însoțit de E.S.
Vizualizări: 4769
Chișinău, 14 Iunie 2013 — De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a participat la acţiunile de celebrare organizate în Grădina publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău.
Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a donat sânge, alăturându-se astfel iniţiativei „Donează sânge – dăruiește viață!
Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a donat sânge, alăturându-se astfel iniţiativei „Donează sânge – dăruiește viață!
Vizualizări: 4526
Chișinău, 12 Iunie 2013 — Astăzi în lume este marcată Ziua Mondială împotriva Muncii Copilului. Iar printre cele 10 milioane de copii de pe glob care sunt obligaţi să facă munci grele şi periculoase în gospodăriile casnice sunt sute sau poate chiar mii de copii din Moldova, despre care se vorbeşte şi se ştie mai puţin, pentru că sunt exploataţi dincolo de porţile ogrăzii şi dincolo de uşile închise.
Vizualizări: 4630
Chișinău, 11 Iunie 2013 — Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a adresat un mesaj în deschiderea atelierului regional axat pe participarea egală a femeilor în procesul deciziilor politice, care se desfăşoară la Chişinău, între 10 şi 11 iunie 2013, şi reuneşte promotori ai drepturilor femeii şi experţi din Belarus, FYR Macedonia, Georgia, Muntenegru, România, Serbia, Suedia, Ucraina şi Republica Moldova.
„Cred cu tărie că este momentul potrivit să ne concentrăm pe implementarea unor măsuri speciale în Republica Moldova, astfel încât femeile să fie implicate în procesele de luare a deciziilor la toate nivelele, iar aceasta va fi benefic pentru întreaga societate.

Vizualizări: 4669
Chișinău, 3 Iunie 2013 — De Ziua Copiilor, la Palatul Național s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a concertului de caritate „Copii „cuminți”… cu vedete părinți”, aflat sub patronajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova Liliana Palihovici.
Show-ul concert, transmis în direct de postul național de televiziune „Moldova 1”, a adunat sute de copii, împreună cu părinții și bunicii lor, la Palatul Național din Chișinău.
Show-ul concert, transmis în direct de postul național de televiziune „Moldova 1”, a adunat sute de copii, împreună cu părinții și bunicii lor, la Palatul Național din Chișinău.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33