Vizualizări: 4229
Să fie mai activă, şi mai eficientă în acţiuni - îşi doreşte societatea civilă din UTA Găgăuzia
4 Iulie 2017 — Centrul CONTACT continuă activităţile din cadrul Programului de instruire a reprezentanţilor ONG-urilor, mass-media şi grupurilor locale de inițiativă, desfăşurate în cadrul proiectului „Dezvoltarea societăţii civile în UTA Găgăuzia.
De data aceasta, la trening-ul de 4 zile, organizat în perioada 29 iunie – 2 iulie, au fost invitaţi lideri şi membri ai asociaţiilor obşteşti locale şi regionale, jurnalişti, lideri locali de opinie şi activişti civici, membri ai grupurilor locale de iniţiativă – în total 25 de participanţi.
Ce este societatea civilă şi care este rolul ei în monitorizarea procesului de luare a deciziilor la nivel local şi regional? Care sunt formele şi metodele de conlucrare cu autorităţile publice locale în soluţionarea eficientă, operativă şi durabilă a problemelor comunităţilor? Cum pot membrii societăţii civile să aplice strategii şi tehnici de lobby şi advocacy în atingerea obiectivelor propuse? La aceste şi alte întrebări au căutat răspuns participanții la trening, fiind ghidaţi de experţii proiectului Sergiu Neicovcen, Vasile Cioaric şi Silvia Strelciuc.
Prin metode participative, îmbinând materialul teoretic cu activităţi practice, organizatorilor trening-ului, dar şi participanţilor, le-a reuşit să abordeze o gamă largă de probleme locale şi regionale, să identifice potenţiale soluţii, să traseze planuri de implicare în calitate de membri ai societăţii civile la mobilizarea şi organizarea comunitară în UTA Găgăuzia, atât la nivel local, cât şi regional.
Toate acestea le vor fi de un real folos participanţilor la Programul de instruire din perspectiva elaborării unor cereri de finanţare, obţinerea unor granturi cu destinaţie specială şi implementarea unor proiecte menite să democratizeze viaţa publică din regiune, să sporească rolul societăţii civile în monitorizarea şi susţinerea autorităţilor în realizarea competenţelor şi atribuțiilor ce le revin.
Proiectul „Dezvoltarea societăţii civile din UTA Găgăuzia”, finanţat cu sprijinul Uniunii Europene, reprezintă efortul comun al Fundaţiei Soros-Moldova, Centrului Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Non Guvernamentale din Moldova CONTACT şi Asociaţiei Obşteşti Piligrim-Demo din Comrat.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33