Vizualizări: 3856
Ședința de Consultare publică a Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea Centru
14 Iunie 2017 — Astăzi, 14 iunie, ADR Centru a organizat Ședința de consultare publică a proiectului Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea Centru. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Economiei, MIEPO, CRD Centru, ADR Centru, ai Consiliilor raionale, primari, dar și ai asociațiilor obștești din RD Centru.
Viorel Jardan, directorul ADR Centru a mulțumit participanților la ședință pentru implicarea activă în generarea ideilor pe parcursul procesului de elaborare a documentului. „Acest Program Regional sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea Centru este rezultatul activității noastre comune, o activitate productivă care va sta la baza eficientizării infrastructurii existente și orentarea afacerilor către sectoarele cu valoare adăugată înaltă. Acest lucru va duce nemijlocit la creșterea numărului locurilor de muncă și a nivelului de trai al populației din regiune.", a conchis directorul ADR Centru.
Valentina Țapiș, șefa Direcției politică și cooperare regională a MDRC a mulțumit grupului de lucru care a participat la elaborarea acestui proiect de document strategic, absolut necesar pentru dezvoltarea armonioasă a unui sector regional. „ Țin să aduc mulțumiri din partea MDRC grupului de lucru pentru efortul depus în procesul de elaborare a unui document calitativ și reprezentativ pentru această regiune. În planul de activitate al ministerului ne-am asumat niște angajamente serioase de a dezvolta documente strategice pentru domeniile relevante țării noastre. Acest document se înscrie în lista prioritară și va servi drept bază informativă sau ghid pentru potențialii donatori" a mai adăugat dna Țapiș.
Specialiștii secției Planificare strategică și programare din cadrul agenției au vorbit despre scopul elaborării programului, cît și despre metodologia aplicată în procesul de elaborare a documentului. Programul propune o abordare clară şi realistă pentru îmbunătăţirea infrastructurii de sprijin a afacerilor. Scopul de bază este de a spori capacitatea APL-urilor în elaborarea proiectelor regionale durabile şi de a crea condiţii pentru dezvoltarea fluxului de proiecte în acest domeniu, ce corespund necesităţilor de dezvoltare ale sectorului în Regiunea de Dezvoltare Centru, totodată fiind conforme cu politicile sectoriale, practicile existente şi cadrul strategic relevant.
Participanții la ședință au discutat viziunea de dezvoltare a sectorului, obiectivele și măsurile de intervenție identificate împreună cu membrii Grupului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor și integrate în proiectul programului.
Vitalie Zaharia, directorul Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova(MIEPO) le-a vorbit participanților la ședință despre necesitatea creării unei baze de date a proiectele investiționale a RM care să fie cuprinse într-un catalog ce poate servi drept oportunitate de identificare a partenerilor externi. În toate țările din UE există asemenea cataloage de proiecte care conțin atît inițiativele din sectorul public, cît și cel privat. Astfel, reprezentanții APL-urilor, dar și a sectorului privat din regiune au fost îndemnați să acceseze pagina oficială a MIEPO pentru a completa formularul în vederea promovării inițiativelor de proiect ce vor fi incluse în catalogul anual elaborat.
Reprezentanta Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Olesea Ghedrovici, a dat asigurări că și de această dată GIZ va oferi suportul necesar în susținerea proiectelor ce vor fi inițiate în baza acestui Program Regional Sectorial în centrul Republicii.
Toate propunerile, parvenite în cadrul ședinței de consultare publică a documentului, vor fi analizate și vor fi operate completări în documentul final, care va fi propus pentru aprobare membrilor CRD Centru la ședința din 28 iunie curent.
Proiectul PRS în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor poate fi consultat accesînd linkul: https://www.slideshare.net/liliaciobanu56/programului-regional-sectorial-n-domeniul-infrastructurii-de-sprijin-n-afaceri

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33