Nume
Parola
Vizualizări: 5812
Ziua ”Ușilor deschise”, pe 1 iunie la Oficiul Avocatului Poporului
Chișinău, 31 Mai 2017 — Pe 1 iunie, la Oficiul Avocatului Poporului, al doilea an consecutiv, Ombudsmanul Copilului, Maia Bănărescu, organizează Ziua ”Ușilor deschise”. În acest an partener al Avocatului Copilului este Fundația Terre des hommes Moldova, la eveniment anunțîndu-și participarea și reprezentanți ai Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tineri, CRAT din Bălți.

Pe 1 iunie la Oficiul Avocatului Poporului, strada Sfatul Țării, 16, sunt așteptați mai mulți copii și adolescenții cu care Avocatul Copilului a avut colaborări în ultimul timp, scenariul evenimentului incluzînd o prezentare a Instituției Ombudsmanului și discuții cu Avocatul Copilului, angajații Oficiului, precum și cîteva ateliere de lucru.

În cadrul celor cinci ateliere de lucru în care copiii vor merge la alegere vor fi prezentate master class de pictură, de origami, quilling și de sculptat în lemn. Copii vor fi invitați să deseneze pe asfalt și să discute la tema corupției și drepturile omului.

Scenariu evenimentului mai include jocuri și oferirea unor mai multe surprize copiilor. Ei vor fi serviți cu produse de patiserie și sucuri, vor primi mici atenții de la Avocatul Copilului și de la Veverița Lilu, care este mascota paginii copilului de pe site-ul oficial al instituției ombudsman.md

După consumarea evenimentului la Oficiul Avocatului Poporului, copiii vor fi invitați să meargă cu Avocatul Copilului în Grădina Publica Ștefan cel Mare, unde Ombudsmanul și Fundația Terre des hommes Moldova vor organiza o tombolă ”Cunoaște-ți drepturile!”



Secția promovarea drepturilor omului,
relații internaționale și comunicare
Tel: 022 23 48 00