Vizualizări: 6022
Au fost desemnați cei mai buni și activi studenți ai Universității din Bălți
Bălți, 25 Mai 2017 — Cei mai buni și activi studenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au fost premiați, joi, 25 mai a.c., în cadrul Galei Laureaților, eveniment organizat și desfășurat în premieră.
Gala Laureaților a fost organizată de Autoguvernarea Studențească a USARB, care, în urma unui concurs anunțat în cadrul instituției, a selectat, în comun cu Secția Știință, 21 de studenți, care s-au remarcat pe parcursul anului de învățământ în activități științifice, de creație sau care s-au implicat în acțiuni extracurriculare.
Diplome de merit și premii bănești au fost acordate celor 21 de laureați la patru secțiuni: Extracurricular; Știință; Activități Artistice și Sport.
La secțiunea „Extracurricular”au fost desemnați laureați: Mihaela Bârliba (Facultatea Drept și Științe Sociale); Mihaela Paladi (Facultatea Drept și Științe Sociale); Nelea Cogâlnicean (Facultatea Drept și Științe Sociale); Ana Arman (Facultatea Drept și Științe Sociale) și Andrei Paladi (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte).
La secțiunea „Științe” au fost desemnați laureați: Ilie Babcenco (Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului); Alina Baran (Facultatea Litere); Ana Cuculescu (Facultatea Drept și Științe Sociale); Mihaela Jumiga (Facultatea Drept și Științe Sociale); Victor Dinescu (Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului) și Rodica Preașca (Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului).
La secțiunea „Activitate artistică” au fost desemnați următorii laureați: Dina Morari (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte); Cristina Șochiuchiu (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte); Elizaveta Nițuleac (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte); Ansamblul de acordeoniști al USARB și Vadim Dolghii (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte).
La secțiunea „Sport” au fost desemnați laureați Nicolae Piruțchi (Facultatea Litere); Igor Paic (Facultatea Drept și Științe Sociale); Aureliu Stețenco (Facultatea Drept și Științe Sociale); Iulian Fosa (Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului) și Irina-Aliona Ceban (Facultatea Drept și Științe Sociale).
Diplomele au fost înmânate laureaților de către Victor Grigor, președintele Autoguvernării Studențești a USARB.
În cadrul Galei Laureaților, reprezentanții administrației și ai corpului didactic al USARB i-au felicitat pe studenți, îndemnându-i să continue tot atât de activ în domeniul științei, artei și sportului.
Autoguvernarea Studențească a USARB a anunțat că Gala Laureaților va fie organizat în fiecare an la Universitate.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33