Nume
Parola
Vizualizări: 2309
O numeroasă delegație din Letonia a venit la Bălți într-o misiune economică, în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord
Bălți, 19 Octombrie 2016 — În contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, a avut loc o întrunire cu genericul Cooperare moldo-letonă: seminar și misiune economică pentru dezvoltarea antreprenoriatului în regiuni, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în colaborare cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) din Letonia și Agenția pentru Investiții și Dezvoltare a Letoniei (LIAA).

Evenimentul a fost lansat de către viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, ambasadorul Republicii Letone în Republica Moldova, E.S. Atis Lots, directoarea Filialei Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Galina Codița, și președintele Consiliului de afaceri moldo-leton, membru al Consiliului Director al Confederației Patronatelor din Letonia, Imants Kanaška. La eveniment au participat o delegație din componența căreia au făcut parte 54 de reprezentanți ai autorităților publice locale și antreprenori din mai multe regiuni ale Letoniei, reprezentanți din domenii de activitate similare din regiunile Republicii Moldova, în mare parte din Regiunea de Dezvoltare Nord.

La rândul său, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, s-a arătat convins de faptul că, prin reuniunea moldo-letonă de astăzi, organizatorii evenimentului contribuie la promovarea potențialului economic al Regiunii de Dezvoltare Nord, ceea ce va consolida și mai mult relațiile de colaborare dintre cele două țări, creându-se totodată mai multe posibilități de a atrage atenția investitorilor europeni.

Ambasadorul Republicii Letone în Republica Moldova, E.S. Atis Lots, a remarcat interesul membrilor delegației letone față de colaborarea cu partenerii lor din Regiunea de Dezvoltare Nord. „Faptul că la Bălți a venit o delegație numeroasă de letoni deja arată că Letonia este interesată să dezvolte relații de colaborare cu Republica Moldova”, a menționat diplomatul leton, încurajând parteneriatele moldo-letone la nivel regional și local.

Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, reuniunea moldo-letonă de astăzi marchează o nouă etapă în relațiile de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Letonia la nivel regional. „Pentru noi este o mare onoare să primim în regiunea noastră pentru a doua oară o delegație letonă atât de numeroasă. Ne bucură faptul că partenerii noștri din Letonia manifestă interes față de regiunea noastră. În ultimii ani, am reușit să încheiem mai bine de 10 acorduri de colaborare dintre localități din Letonia și din nordul Moldovei. Cel mai mult ne bucură faptul că, în baza acordurilor semnate până în prezent, relațiile noastre de colaborare în mai multe domenii au devenit o frumoasă tradiție”, a relevat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„Colaborarea noastră, care s-a început în anul 2012, devine tot mai strânsă. Cooperăm nu doar la nivel de instituții de stat, dar și la nivel de antreprenori și organizații obștești. Succesul colaborării noastre nu constă în numărul acordurilor semnate, ci în dialogul permanent dintre oameni", a menționat șefa-adjunctă din cadrul Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) al Letoniei, Jevgēnija Butņicka.

În cadrul primei sesiuni a evenimentului participanții prezentat comunicări despre dezvoltarea economică în regiuni, în baza experienței Letoniei și a Republicii Moldova. În sesiuni secunde, reprezentanții celor două state au discutat despre posibilitățile de finanțare pentru promovarea antreprenoriatului în regiuni. Totodată, participanții au identificat noi posibilități de colaborare dintre Moldova și Letonia. Programul evenimentului a cuprins și sesiuni business to business axate pe subiecte din domenii precum industria ușoară, industria alimentară, transport și logistică, produse cerealiere, turism și servicii hoteliere, autorități publice locale și regionale.

La sfârșitul zilei, urmează a fi marcată Seara regiunilor din Letonia, în cadrul căreia partenerii letoni vor prezenta regiunile din Letonia și administrațiile locale. Participanții la eveniment vor degusta bucate tradiționale și vor prezenta activități culturale specifice Republicii Moldova și Republicii Letonia.

ADR Nord și partenerii săi care au contribuit la organizarea evenimentului cu genericul Cooperare moldo-letonă: seminar și misiune economică pentru dezvoltarea antreprenoriatului în regiuni urmăresc să promoveze astfel potențialul economic și investițional al Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, să implice actorii regionali în procesul de dezvoltare regională și să faciliteze crearea parteneriatelor de dezvoltare dintre localităţi, instituții și întreprinderi din regiunile celor două țări.

Seminarul și misiunea economică de la Bălți continuă șirul de evenimente ce au avut loc în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Joi, 20 octombrie, delegația letonă se va diviza în câteva grupuri, pentru a vizita mai multe localități-partenere din regiune. Vineri, 21 octombrie, programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord va continua cu organizarea, la Edineț, a Festivalului-concurs regional al Pâinii cu genericul „Preacurată-i fața pâinii”, și la Dondușeni, a Festivalul cultural-gastronomic „Gustul Nordului”, ediţia I.

Menționăm că, anul trecut, în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ADR Nord și partenerii săi letoni au organizat în premieră, la Bălți, Ziua cooperării Letoniei cu Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Atunci, o delegație letonă din componența căreia au făcut parte 74 de letoni – reprezentanți ai mai multor administrații publice locale, organizații obștești și antreprenori – au promovat tradițiile, cultura și bucătăria Letoniei.

Ediția din acest an a Zilelelor Regiunii de Dezvoltare Nord se desfășoară în perioada 26 septembrie - 22 octombrie, în mai multe localități din nordul Republicii Moldova.

www.adrnord.md