Vizualizări: 3424
MASĂ ROTUNDĂ „Eficiența energetică: de la idee la acțiune”
14 Iunie 2016 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) în colaborarea cu Consiliul Raional Călărași, cu suportul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor (MDRC) și a proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) organizează astăzi, 14 iunie, Masa rotundă cu genericul „Eficiența energetică: de la idee la acțiune”.
Evenimentul este organizat în cadrul Săptămînii Europene a Energiei Durabile în Republica Moldova, ediția III, care se desfășoară în perioada 13-19 iunie 2016. La masa rotundă au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor publice din raionul Călărași, invitați ai consiliilor raionale Strășeni, Telenești Nisporeni și Ungheni, Agenția pentru Eficiență Energetică, Fondul de Investiții Sociale din Moldova, ADR Centru, MDRC, GIZ, Ambasada Suediei, FISM/KfW alte părți interesate. Participanții s-au întrunit în incinta Consilului raional Călărași, unde au fost familiarizați cu proiectele de eficiență energetică din raionul Călărași, conceptul sistemului de management energetic în clădirile publice și alte experiențe de succes din domeniul EE înregistrate în Regiunea Centru.
Reprezentantul MDRC, Valentina Țapiș, a salutat participanții la masa rotundă dorindu-le succes în activitățile pe care le realizează fiecare în vederea efientizării consumului de energie pentru a avea un viitor mai sigur.
Eduard Ungureanu, directorul ADR Centru a ținut să mulțumească participanților pentru prezența și interesul sporit manifestat de acestia prin participarea activă la evenimentele organizate în Regiunea centru și a îndemnat reprezentanții instituțiilor pubice prezenți în sală să raspîndească practicile de succes în toată regiunea pentru că un om informat este un om înarmat!
În cadrul evenimentului de astăzi, Gheorghe Croitoru, Șeful departamentului reglementări tehnice și economice din cadrul MDRC a vorbit despre situația actuală în domeniul EE în clădiri și revizuirea Legii nr.128 privind performanța energetică a clădirilor, iar Ion Cozma, Șef Serviciu, AEE a informat despre implementarea politicilor de eficiență energetică și regenerabile în Regiunea de Dezvoltare Centru.
Tot aici, specialiștii ADR Centru au familiarizat participanții cu proiectului EE a spitalului raional Călărași. De asemenea, a fost prezentat rezultatul concursului de propuneri de proiecte finanțate din FNDR din RD Centru (notele conceptuale din domeniul eficiența energetică în clădirile publice).
Reprezentant Fondului de EE a prezentat proiectele investiționale din domeniul EE, implementate în RDC din Fondul pentru Eficiența Energetică.
Întrunirea a finalizat prin prezentarea de către consultantul pe EE al GIZ, Constantin Enciu, a Ghidului practic privind implementarea sistemului de management energetic în instituțiile publice.
Amintim că în perioada 13-19 iunie, la Chișinău, se desfășoară săptămâna Europeană a Energiei Durabile în Moldova. Participanții vor avea acces liber la conferințe, discuții publice, energy quiz-uri, expoziții de tehnologii eco, concert, activități pentru toate vârstele, informații utile despre energia verde. Evenimentul va avea loc în Grădina Publică „Ștefan cel Mare".
Săptămâna Europeană a Energiei Durabile a fost lansată în 2006, ca o inițiativă a Comisiei Europene, care adună sute de organizații și persoane fizice din Europa, cu scopul de a răspândi cele mai bune practici, de a inspira prin idei inovatoare pentru a contribui la atingerea obiectivelor UE 2020 - privind clima și energia, privind emisiile de gaze cu efect de seră, eficiența energiei, precum și sursele de energie regenerabilă.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33