Nume
Parola
Vizualizări: 2108
ADR Nord va colabora cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, România
Bălți, 20 Mai 2016 — La ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord din 19 mai, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a încheiat, în contextul Zilelor Europei în Republica Moldova, un acord de colaborare cu Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB), România. Bazele acestui parteneriat în domeniul dezvoltării durabile au fost puse în februarie 2016, în contextul unei vizite de lucru a reprezentanților ADR Nord în județul Brașov, unde s-au familiarizat cu practici de succes în domeniul planificării durabile şi atragerii investiţiilor.

Prin semnarea acestui acord de colaborare, ADR Nord, reprezentată de directorul Ion Bodrug, și ADDJB, reprezentată de președintele Mihai Pascu, și-au propus să susţină şi să consolideze cooperarea dintre Regiunea de Dezvoltare Nord, Republica Moldova, şi Județul Brașov, România.

În vizita sa la Bălți, președintele ADDJB a fost însoțit de o delegație din compoența căreia au făcut parte consilieri județeni din Brașov și oameni de afaceri din România.

La ceremonia de semnare a acordului de colaborare au asistat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bâtca, precum și membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord. Ministrul Vasile Bâtca a salutat delegația din România și le-a urat succes echipelor ADR Nord și ADDJB în îndeplinirea obiectivelor comune pe care și le-au propus.

Ținând cont de importanţa majoră a dezvoltării durabile a economiei naţionale şi menţinerea stabilităţii sociale, părțile au convenit să conlucreze în vederea obţinerii unei dezvoltări social-economice echilibrate, să consolideze oportunităţi financiare, instituţionale şi umane pentru dezvoltarea durabilă, să consolideze ambele structuri instituționale prin dezvoltarea capacităţilor şi schimb de experienţă, să faciliteze parteneriate între reprezentanţii autorităților şi instituţiilor publice din Regiunea de Dezvoltare Nord și Județul Brașov.

De asemenea, colaborarea dintre cele două părți se va realiza prin schimb de experienţă în scopul dezvoltării capacităţilor tehnice ale angajaţilor celor două instituții în domeniul elaborării strategiilor şi managementul proiectelor; asistenţă în implementarea şi elaborarea Programelor regionale sectoriale (PRS); stimularea ideilor de proiecte regionale de interes comun, elaborarea acestora şi identificarea resurselor financiare pentru implementarea lor; obţinerea şi utilizarea fondurilor în cadrul programelor de sprijin ale Uniunii Europene; transfer de cunoştinţe privind pregătirea pentru aderare la Uniunea Europeană etc.

Declarații Mihai Pascu, președinte ADDJB:

„Am creat, la nivelul Agenției de Dezvoltare Durabilă, ceea ce astăzi este documentul oficial, litera de lege în județul Brașov, și anume Strategia de dezvoltare durabilă a județului Brașov. Am făcut-o cu bani europeni. În baza acestui document, practic toți partenerii, publici sau privați, pot depune cereri de finanțare pe bani europeni, dacă dovedesc că se înscriu în această strategie.

Aș vrea, și asta am discutat cu echipa domnului Bodrug, atunci când am fost noi la Bălți sau dânșii la Brașov, am vrea foarte mult, așa cum mi se pare firesc între frați și prieteni, să ne oferim, și aș vrea să subliniez: nu pe bani, să ne oferim așa, frățește, gratis, experiența noastră pentru colegii de la ADR Nord. Aș vrea ca împreună să ne pregătim, ca dumneavoastră să aveți acces la liniile de finanțare de preaderare sau la alte fonduri disponibile, pentru că sunt și alte fonduri pe care nu le-am adus în discuție acum și care pot fi folosite. Noi să vă oferim experiența noastră. În primul rând, să vă spunem unde am greșit noi, ca să nu greșiți și dumneavoastră, pentru că și noi am făcut multe greșeli, nimeni nu s-a născut învățat. Cred că ar fi foarte important să învățați din greșelile noastre, iar apoi, împreună, să construim.

Mă bucur, de asemenea, foarte mult, că această relație de prietenie deja între noi (nu o să-i mai spun colaborare, ci prietenie) a fost consolidată și prin intermediul mediului academic. Acasă când mă duc și discut cu familia mea, cu prietenii mei, mă mândresc totdeauna să spun că la Bălți am câțiva prieteni importanți, dintre care primul pe listă o să-l pun totdeauna pe Igor Cojocaru, domnul prorector, pentru că a contribuit extraordinar de mult la consolidarea acestei relații. Iar astăzi cu echipa domnului Bodrug eu spun că începem așa cum spun chinezii, și chinezii au o înțelepciune de cinci mii de ani: orice drum lung, începe cu un prim pas. Noi astăzi am făcut primul pas. Vă mulțumesc mult!”

Declarații Ion Bodrug, director ADR Nord:

„Stimată delegație din județul Brașov, vă mulțumesc pentru efortul depus, că ați venit în Republica Moldova, în Regiunea de Dezvoltare Nord. Noi deja am început să colaborăm un pic mai înainte de semnarea Acordului formal de colaborare. ADR Nord nu semnează acest acord de colaborare de dragul semnării, dar am semnat pentru a formaliza relațiile de schimb de experiență reciproce și de ajutor pentru cetățenii noștri din regiune. Mulțumesc echipei și celor care au contribuit la stabilirea acestei relații. Sunt convins că administrațiile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord vor beneficia în plină măsură de asistența colegilor noștri din România. Mai mult ca atât, acțiunile de astăzi, atât ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, cât și semnarea acestui acord important pentru ADR Nord, se încadrează în săptămânile sărbătoririi Zilei Europei în Republica Moldova. Este un eveniment semnificativ pentru noi și ne dorim o colaborare productivă și foarte frumoasă. Vă mulțumesc!”

ADDJB a luat ființă în aprilie 2006, la inițiativa Consiliului Județean Brașov. Asociație intercomunitară, Agenția este o entitate juridică de drept privat ce are ca membri unități administrativ-teritoriale din județul Brașov. Agenția are în prezent 54 de membri dintre care 35 sunt membri fondatori. Misiunea ADDJB este de a sprijini dezvoltarea locală și regională prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Detalii despre ADDJB se găsesc pe site-ul instituției www.addjb.ro.

www.adrnord.md