Vizualizări: 4218
Primul concurs de dezvoltare a aplicațiilor pentru studierea matematicii în școli a fost lansat la Chişinău
10 Octombrie 2015 — Primul concurs pentru studierea matematicii în școli – Hackaton-ul EduSoft – a fost lansat pe 9 octombrie 2015 la Chişinău. Competiţia reprezintă un exercițiu practic pentru studenți, prin care aceștia vor dezvolta aplicații menite să sporească eficiența predării matematicii în școală şi să stimuleze interesul elevilor pentru această disciplină.
Hackthon EduSoft este organizat de Laboratorul de Inovaţii Sociale MiLab, un proiect al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Centrului de Guvernare Electronică, cu susținerea Ministerului Educației şi al Asociaţiei Companiilor din Domeniul TIC.
Hacktahonul este deschis studenților specializați în programare, design și marketing. Exerciţiul se va desfășura în perioada 9 octombrie – 7 noiembrie, timp în care echipele se vor întruni în zilele de sâmbătă pentru a dezvolta versiunea Beta a aplicațiilor. Participanții vor avea posibilitatea să facă schimb de idei şi să primească recomandări de la mentorii lor. Concursul mai prevede etapa de testare a aplicaţiilor de către potențialii utilizatori – profesori și elevi. După expirarea celor patru săptămâni de concurs, participanţii vor prezenta aplicaţiile dezvoltate unui juriu format din experţi. Echipele câştigătoare vor beneficia de cadouri din partea partenerilor.
Alexandru Oprunenco, specialist politici la PNUD Moldova, a subliniat că ”Educația nu reprezintă o stradă cu sens unic. Informaţia trebuie să circule liber de la profesori la elevi şi invers. Tinerii vor să discute, să participe, iar jocurile educaţionale pot face din orice disciplină una captivantă. Doar aşa putem să reinventăm sistemul educațional.”
Inițiativa unui astfel de hackathon vine chiar din partea studenților. În iulie 2015, MiLab a testat la scară mică acest exerciţiu, cu o echipă din 6 studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova şi cu profesori de matematică.
Vice ministra educației, Nadia Cristea, prezentă la lansarea hackathonului, a afirmat că ”implementarea tehnologiilor informaționale în educație nu poate avea loc fără dotarea școlilor cu programe operaţionale educaționale. Iniţiativa lansată azi vine să încurajeze studenții de la facultățile IT să dezvolte aplicații care ar putea fi utilizate în școli. În cazul în care acestea vor fi apreciate de juriul concursului și de cadrele didactice, Ministerul Educației va recomanda utilizarea acestor aplicații școlilor din republică”.
”Proiecte precum Hackathon-ul EduSoft vin să stimuleze și să promoveze inovația în educație. Deși elevii de azi sunt nativi digitali, mulți dintre ei nu au abilitățile digitale pentru a reuși la școală, facultate, și mai târziu la locul de muncă”, a menţionat Iurie Țurcanu, Directorul executiv al Centrului de Guvernare Electronică. “În era digitală ei au nevoie mai mult ca niciodată să dezvolte capacități care-i fac competitivi pe piața economică mondială”, a adăugat el.
Centrul de Inovații Sociale MiLab reprezintă o platformă multilaterală care implică actori din diferite sectoare (public, privat, non-profit, etc.) să exploreze și să experimenteze abordări inovatoare la soluționarea problemelor sociale.
Contact pentru mass-media
Cristina Lisii, comunicare și informare în cadrul Centrului de Inovații Sociale
GSM: (+373) 69 805062
Cristina.lisii@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33