Nume
Parola
Vizualizări: 3197
Declaraţia de constituire a Asociaţiei Pedagogilor Liberal Democraţi
Chişinău, 15 Septembrie 2008 — Noi, pedagogii, membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, declarăm constituită Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi în calitatea ei de uniune socio-profesională în cadrul formaţiunii noastre. Acţiunile Asociaţiei vor consolida eforturile partidului orientate spre reformarea radicala a sistemului educaţional din ţară. Noi ne propunem să contribuim la reabilitarea bunului nume al pedagogului, la promovarea imaginii lui în societate, dar şi la crearea unor legături strînse între structurile partidului şi instituţiile de învăţămînt, între PLDM si societate. Asociaţia va recurge la crearea neîntîrziată a unui cadru larg de dezbateri asupra problemelor existente în învăţămînt şi asupra modalităţilor de soluţionare a acestora. Noi avem certitudinea că educaţia este primordială pentru depăşirea dezastrului în care s-a pomenit societatea noastră. Din acest considerent, insistăm ca educaţia să capete caracteristicile unei dimensiuni transversale a politicilor publice. Noi pledăm pentru europenizarea educaţiei naţionale prin dezvoltarea cadrului legislativ în concordanţă cu recomandările şi prevederile actelor structurilor pan-europene, inclusiv prin ralierea integrală la prevederile Agendei Lisabona. Facem apel la toate cadrele didactice să se alăture acţiunii noastre de înnoire a sistemului educaţional, de transformare a acestuia într-un mediu în care performanţa, corectitudinea şi dezvoltarea sunt la ele acasă. Numai împreună vom putea contracara aroganţa, cinismul şi desconsiderarea guvernării comuniste! Să redăm generaţiei în creştere dreptul la un viitor mai bun prin implicarea noastră, alături de Partidul Liberal Democrat din Moldova, în procesul de renaştere a Republicii Moldova, prin crearea unui stat modern şi prosper, prin edificarea unei societăţi libere şi solidare, prin reducerea drastică a decalajului politic, economic şi social ce desparte ţara noastră de statele europene. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Chişinău, 13 septembrie 2008