Vizualizări: 4188
Centrul Național de Mediu și Asociația ,,EcoContact'' organizează seminare regionale cu autoritățile publice locale
18 Septembrie 2015 — Aşa cum, mediul este unul din cei trei piloni ai dezvoltării durabile, este foarte important ca deciziile aleșilor noștri să fie adecvate și raționale din punct de vedere al asigurării unui mediu curat generației curente și viitoare.
Pornind de la această premisă, organizaţiile societăţii civile, Centrul Naţional de Mediu şi Asociaţia „EcoCOntact”, s-au implicat activ în promovarea valorilor democratice în administrarea resurselor naturale şi asigurarea dreptului la un mediu sănătos la nivel local. În acest context, pe parcursul anului 2015, Centrul Național de Mediu realizează proiectul ,,Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în R. Moldova'', grație susținerii generoase a poporului american prin prisma Programului de granturi pentru democrație a Ambasadei SUA din Republica Moldova,iar Asociaţia Obştească „EcoContact” implementează proiectul “Aplicarea guvernării de mediu în Moldova prin implicarea publicului în procesul de Evaluare a Impactului asupra Mediului Înconjurător”, în cadrul programului "Consolidarea guvernării ecologice prin formarea capacităților organizațiilor non-guvernamentale”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și livrat de Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu.
În cadrul acestor proiecte, în perioada 22-29 septembrie 2015, Centrul Național de Mediu, în parteneriat cu Asociația ,,EcoContact’’, vor desfășura un șir de seminare informative pentru noii aleși locali. Evenimentele vor avea loc în municipiile Chișinău, Comrat, Bălți și orașul Cahul.
Seminarele vin în contextul alegerilor locale, care au avut loc în acest an, ţinând cont de faptul că o misiune importantă de implementare a politicilor naționale de mediu le revine autorităților publice locale, cum ar fi asigurarea managementului adecvat al deșeurilor, asigurarea serviciilor de evacuare și epurare a apelor uzate, asigurarea populației cu apă potabilă, amenajarea și extinderea spațiilor verzi, etc. Respectiv, fiecare factor de decizie din cadrul administrațiilor locale trebuie să conștientizeze rolul său și obligațiile care revin acestei funcții pentru a asigura fiecărui cetățean, printre care și alegătorilor săi, dreptul la un mediu curat, garantat de Constituția Republicii Moldova prin art. 37
Pe parcursul mai multor luni, au fost elaborate 2 publicaţii destinate autorităţilor publice locale. Astfel, Centrul Naţional de Mediu a elaborat ghidul „Asigurarea protecției mediului și managementul resurselor naturale în activitatea autorităților publice locale’’, menit să servească drept călăuză pe subiecte ce vizează aspectele de protecție a mediului în procesul decizional la nivel local. La rândul său, EcoContact, în parteneriat cu Ministerul Mediului, a elaborat Ghidul privind Evaluarea Impactului asupra Mediului, care are drept scop de a explica procesul de Evaluare al Impactului asupra Mediului pentru activităţile economice planificate.
Discuțiile și prezentările în cadrul seminarelor organizate cu primarii noi aleși se vor concentra pe subiecte dezvoltate în cadrul ghidurilor menţionate mai sus, care reies din prevederile legislației naționale din domeniu. Trebuie de menționat, că publicațiile vor fi distribuite fiecărei primării din țară pentru a putea ghida factorii de decizie în activitatea curentă de gestionare a teritoriilor administrative.În cadrul seminarelor vor fi discutate aspectele de mediu care se află în gestionarea autorităților locale, precum și rolul Administrației Publice Locale în procesul de evaluare al impactului asupra mediului. Se vor discuta și căuta soluții privind situațiile ecologice din regiuni și cum pot fi îmbunătățite prin pași efectivi. De asemenea, se va pune în evidență necesitatea implicării publicului în procesul de evaluare al impactului asupra mediului, la fel și rolul autorităților publice locale în acest proces. Primarii localităților rurale vor beneficia de informare și vor fi stimulați să se implice activ nu doar în perimetrul problemelor sociale, dar și celor ecologice.
Aceste evenimente sunt organizate în cadrul proiectelor,,Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în R. Moldova'', implementat de Centrul Naţional de Mediu, grație susținerii generoase a poporului american prin prisma Programului de granturi pentru democrație a Ambasadei SUA din Republica Moldova şi “Aplicarea guvernării de mediu în Moldova prin implicarea publicului în procesul de Evaluare a Impactului asupra Mediului Înconjurător”, implementat de Asociaţia Obştească „EcoContact” în cadrul programului "Consolidarea guvernării ecologice prin formarea capacităților organizațiilor non-guvernamentale”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și livrat de Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu.
Opiniile, constatările şi concluziile prezentate și discutate în cadrul proiectului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33