Nume
Parola
Vizualizări: 7754
Burse academice elvețiene 2016-2017
Chisinau, 2 Septembrie 2015 — Guvernul Confederației Elveţiene, prin intermediul Comisiei Federale pentru Burse destinate studenţilor străini, acordă cercetătorilor din Republica Moldova burse pentru următoarele tipuri de studii în anul academic 2016-2017:

• Cercetări științifice cu durata de 12 luni (fără posibilitatea de prelungire);

• Studii postdoctorale, 12 luni;

• Studii de doctorat (PhD) cu durata de cel mult 3 ani. La finele fiecărui an academic, Comisia Federală pentru Burse va examina solicitarea de prelungire a bursei în baza rezultatelor academice obținute de solicitant.

Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat cetățenilor din Republica Moldova în anul academic 2016-2017.

O condiție obligatorie este cunoașterea la un nivel înalt a uneia din următoarele limbi străine: franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.

Biroul de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.

Pentru a obține formularele de participare și ghidul privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@eda.admin.ch. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză. Indicați în mesaj limba străină în care intenționați să vă faceți studiile.

Dosarele vor fi depuse în perioada 2 septembrie - 15 noiembrie 2015, de luni până miercuri, de la 14:30 până la 17:00, la adresa Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene, str. A. Mateevici 23, bloc B, mun. Chișinău.

Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie 2015.


Avertizare privind ofertele de burse false oferite din numele Guvernului Confederației Elveţiene prin procedee de ”phishing” (furt de identitate online)

Autoritățile elvețiene emit acest avertisment pentru a contracara ofertele de burse false oferite fraudulos din numele Guvernului Confederației Elvețiene și diseminate prin e-mail. Comisia Federală pentru Burse destinate studenţilor străini vă informează că nu distribuie niciodată prin e-mail informația despre bursele oferite. Bursele, în general, sunt gestionate în mod direct de reprezentanța elveţiană din țara respectivă. Autoritățile elvețiene recomandă să nu răspundeți la aceste e-mailuri şi, mai mult decât atât, să nu trimiteți sumele de bani solicitate.

Autor: Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, SDC

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă