Nume
Parola
Vizualizări: 3940
Activitate de propagare a drepturilor copilului la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durleşti
Chișinău, 26 Mai 2015 — Prima activitate din cadrul Săptămînalului dedicat Zilei internationale a copilului a avut loc la , unde reprezentanții Serviciului protecția drepturilor copilului au realizat două lecții de instruire și promovare a drepturilor copilului.
La o activitate au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a, care au fost implicați într-un joc interactiv realizat în baza manualului Consiliului Europei ”Compasito”. Prin jocul desfășurat copii au învățat să se aprecieze pe ei înșiși și pe cei din jurul lor, să recunoască și să respecte drepturile lor și ale altora , să i-a decizii respectînd deciziile altora, să învețe să soluționeze conflictele fără violență și discriminare, dar prin respect și toleranță față de drepturile semenilor săi, să dezvolte încrederea de sine și a semenilor aflați în situații dificile, de a acționa în apărarea lor, etc.
Copiii au fost interesați de jocul dat și prin acțiunile jocului ei au dat dovadă de curaj și dorința de a învăța ceva nou.
La data de 12 decembrie 2015 vor fi marcați 25 de ani de la ratificarea de Republica Moldova a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, iar în acest context, elevii claselor a X-a și a XI-a au fost implicați într-o altă activitate fiind instruiți asupra prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturilor copilului.
În cadrul discuțiilor purtate cu elevii s-a pus accent pe necesitatea promovării drepturilor copilului chiar în rîndul semenilor, luînd în considerare faptul că minorii, datorită specificului vîrstei, acceptă și percep mai simplu informația prezentată de semeni.
În cadrul acestui Liceu funcționează Clubul European, este un club al elevilor, care îi unește în activități de propagare a drepturilor omului și a valorilor democratice europene pe cei mai buni școlari. Membrii Clubului au dat dovadă de inițiativă și perseverență, spirit de echipă și bună organizare pe parcursul activității lor, din această cauză ombudsmanul a considerat necesar să menționeze realizările clubului printr-o Diplomă de onoare, care a și fost înmînată elevilor în timpul activităților de azi.
Elevii claselor liceale au fost încurajați să desfășoare activități de promovare a drepturilor copilului utilizînd manualul ”Compasito”, iar în noiembrie 2015 copiii care au realizat cele mai ingenioase activități vor primi mențiuni din partea Ombudsmanului.
Este de remarcat faptul că atît elevii cît și profesorii, au salutat activitățile realizate dorind și pe viitor astfel de jocuri interactive și instruiri.