Vizualizări: 3732
INVITAŢIE LA CONFERINŢA DE PRESĂ
Chișinău, 6 Mai 2015 — Mîine, 7 mai, Avocatul Poporului Mihail Cotorobai va ţine o conferinţă de presă, în al cărei cadru se va referi la priorităţile mandatului de ombudsman şi la obiectivele pe termen scurt.
Conferinţa de presă va avea loc, cu începere de la ora 10.00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
Mihail Cotorobai a fost numit de Parlament în funcţia de Avocat la Poporului pe 3 aprilie curent, la un an de la adoptarea Legii cu privire la Avocatul Poporului nr. 52.
Legea nominalizată prevede, printre altele, schimbări de structură a Instituţiei naţionale de promovare şi protecţie a drepturilor omului, modificări privind procedura de numire a ombudsmanilor şi de funcţionare a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii etc.
Potrivit Legii nr. 52, în loc de 4 avocaţi parlamentari, Parlamentul desemnează, ca urmare a unui concurs desfăşurat în condiţii de transparenţă, 2 avocaţi ai poporului, dintre care unul este Avocat al Poporului pentru protecţia drepturilor copilului. Acesta din urmă nu a fost încă numit de către Parlament.
Oficiul Avocatului Poporului este succesorul de drept al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova.
Reforma Instituţiei naţionale de protecţie şi promovare a drepturilor omului a fost iniţiată în contextul Reformei Sectorului Justiţiei şi are ca scop eficientizarea şi fortificarea Instituţiei ombudsmanului, sporirea credibilităţii Avocatului Poporului şi a rolului acestuia în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova.
Centrul pentru Drepturile Omului a fost creat în 1998, pînă la data numirii Avocatului Poporului activînd 12 avocaţi parlamentari.
Serviciul programe instructive,
relaţii cu publicul
al Oficiului Avocatului Poporului
Tel.: 022 23 48 00

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33