Vizualizări: 5763
Zinaida Greceanîi a formulat cerinţele socialiştilor faţă de Preşedintele RM
23 Decembrie 2014 — Despre necesitatea convocării în regim de urgență a ședinței Parlamentului pentru rezolvarea problemelor care au apărut în ultima perioadă în Moldova, a vorbit astăzi Zinaida Greceanîi, viitorul președinte al fracțiunii PSRM în organul Legislativ, în cadrul întrevederii președintelui Nicolae Timofti cu liderii partidelor care au acces în Parlamentul RM.
Greceanîi a menționat că potrivit opiniei socialiștilor, întrevederea este întîrziată. Situația în țară s-a complicat în toate domeniile: politic, social, economic, iar Partidul Socialiștilor şi pînă la validarea mandatelor de către CC, dar și după aceasta a vorbit despre necesitatea convocării în regim de urgență a ședinței Parlamentului nou ales.
“Există necesitatea examinării unui șir de subiecte, dar și probleme care au apărut în ultima perioadă de timp şi în primul rind este vorba despre bugetul public național pentru anul 2015, politica bugetar fiscală pentru anul 2015, achitarea plăților sociale, în special adaosurilor la pensii, îndemnizațiilor pentru perioada rece a anului, situația din agricultură și compensațiile limitate oferite de guvern. De asemenea ne-am adresat în repetate rînduri instituției pe care o conduceți să convocați în regim de urgență Consiliul Suprem de Securitate în problema situației din sectorul financiar-bancar din țară, în special în contextul celor ce se întîmplă la Banca de Economii, Banca Socială și altele”, a precizat Greceanîi.
Zinaida Greceanîi a mai spus că, PSRM consideră că lucrările Parlamentului trebuie să se desfășoare fără ca legiuitorii să plece în vacanță, deoarece actualii deputați nu au acest drept din punct de vedere moral. Sînt multiple probleme acumulate, pe lîngă cele menționate mai sus care trebuie examinate și soluționate.
Totodată, liderul socialiştilor a reiterat că PSRM se va afla într-o opoziție dură față de actuala guvernare. În același timp socialiștii sunt disponibili să ofere expertiza și documentele lor pentru depășirea crizei economice și sociale din țară. Este vorba și de inițiative cu caracter social și cele economice, inclusiv în ceea ce privește legea bugetului și alte acte normative importante pentru țară.
"Nu pretindem asupra drepturilor de autor. Problemele oamenilor trebuie rezolvate aici și acum" , a menționat Greaceanîi.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33