Vizualizări: 3465
Asigurarea accesului la transportul public al persoanelor cu dizabilităţi
Chișinău, 2 Decembrie 2014 — Asigurarea accesului la transportul public al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, cu dizabilitati de vedere şi auz a fost tema întîlnirii de astăzi organizată de Instituţia naţională a ombudsmanului cu reprezentanţi ai ONG-urilor care activează în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, ai unor instituţii publice.
Întîlnirea de astăzi a fost prima din cadrul activităţilor programate în cursul Decadei pentru drepturile omului, una tematică în anul curent - dedicată problemelor cu care se confruntă persoanelor cu dizabilităţi.
Prezenţi la deschiderea evenimentului, ombudsmanii Anatolie Munteanu, Tudor Lazăr şi Tamara Plămădeala au salutat participanţii la întîlnire, reafirmînd interesul CpDOM pentru dezvoltarea colaborării cu societatea civilă şi promovarea cu eforturi comune a valorilor de respect al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Directorul CpDOM Anatolie Munteanu a menţionat că promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost şi rămîne a fi o direcţie prioritară în activitatea instituţiei. Ombudsmanul a menţionat că CpDOM a pledat pentru semnarea şi ratificarea de către Republica Moldova a Convenţiei ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi, monitorizînd ulterior implementarea acesteia de către autorităţi. Anatolie Munteanu a mai relevat că discuţiile din cadrul Decadei urmează să identifice problemele stringente din domeniu pentru a le evidenţia la lucrările forumului pe care Oficiul Avocatului Poporului planifică să-l organizeze în iulie anul 2015 cu prilejul a 5 ani de la intrarea în vigoare pentru Republica Moldova a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
La masa rotundă au fost prezenţi reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti „Speranţa”, Asociaţiei de Reabilitare a Invalizilor din Moldova, Asociaţiei „Motivaţie”, Asociaţiei „Humanitas”, Asociaţiei Surzilor din Moldova, Uniunii organizaţiilor invalizilor din Moldova, ai ONG-ului „Credinţa”, Centrul de Asistenţă Juridică a Persoanelor cu Dizabilităţi. La întîlnire a fost de asemenea prezent şi reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, autorităţile municipiului Chişinău ignorînd invitaţia CpDOM.
Discuţiile s-au axat pe îndeplinirea de către autorităţile centrale şi locale a normelor prevăzute în articolul 20 al Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, întitulat „Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloacele de transport în comun”.
Participanţii la întîlnire au semnalat faptul că normele legale vizate, preponderent, sunt ignorate de autorităţile responsabile centrale şi locale sau de către unii agenţi economici. S-a menţionat că prevederile privind adaptarea mijloacelor de transport în comun, aflate în circulaţie, nu sunt respectate atît în capitală, cît şi pe traseele din ţară. Este destul de problematică reutilarea autovehiculelor conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (ghidarea manuală). Nu sunt adaptate staţiile mijloacelor de transport în comun, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport.
S-a vorbit despre necesitatea montării panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive în mijloacele de transport public, precum şi despre importanţa imprimării cu caractere mari şi în culori contrastante rutele şi indicativele mijloacelor de transport public urban.
A fost abordată şi problema adaptării trecerilor de pietoni şi intersecţiilor străzilor şi drumurilor publice corespunzător cu nevoile persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive, precum şi a montării sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.
S-a mai subliniat că, în ultimul timp, pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, dar şi pentru cele cu mobilitate redusă, cum ar fi persoanele vîrstnice şi mamele cu copii în cărucioare, a devenit practic imposibilă circulaţia în municipiul Chişinău la orele de vîrf. Asta pentru că mijloacele de transport în comun abia de sunt accesibile şi pentru pasagerii fără nevoi speciale.
A fost mult discutată şi problema îndeplinirii de către toţi operatorii de taxi a obligaţiei de a asigura cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant. În context, angajaţii CpDOM au prezentat rezultatele unui studiu de caz. Ieri, funcţionarul CpDOM a efectuat un mini sondaj privind disponibilitatea operatorilor de taxi de a presta servicii de transport pentru persoane cu dizabilităţi. S-a stabilit că toţi cei 20 de operatori de taxi chestionaţi nu au maşini adaptate. 10 dintre aceştia şi-au anunţat disponibilitatea de a ne pune la dispoziţie un furgon sau minibus, dar au spus că trebuie să aşteptăm. 5 operatori de taxi au afirmat că ne pot pune la dispoziţie doar o maşină obişnuită. Totodată, un operator de taxi a declarat că poate asigura transportarea persoanei cu dizabilităţi, dar nu şi căruciorul acestuia. Motivaţia ar fi că „ în portbagaj e şi balonul cu gaz cu care se alimentează maşina şi e foarte periculos să plasez ceva acolo”. Un răspuns cu totul ieşit din comun a fost că „depinde de şofer, dacă va accepta să ia o persoană cu dizabilităţi locomotorii”. Şi asta în condiţiile în care, potrivit legii, “constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers. Dispozitivul este transportat gratuit, fără aplicarea unor taxe suplimentare”.
Totodată, reprezentanţii ONG-urilor au mai atenţionat asupra faptului că, de regulă, pentru serviciile prestate persoanelor cu dizabilităţi preţul serviciilor de taxi este cu 10-15 lei mai mare.
Un schimb de opinii a avut loc şi privind normativele de adaptare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii drumurilor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.
Au fost făcute mai multe propuneri care vor fi sintetizate şi transmise autorităţilor vizate.
În cadrul întîlnirii de mîine, 3 decembrie va fi prezentat proiectul de raport al CpDOM „Evaluarea impactului serviciilor sociale asupra integrării în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi”. La întîlnire, pe lîngă reprezentanţii ONG-urilor au fost invitaţi şi funcţionari de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai unor direcţii raionale de asistenţă socială.
Serviciul programe instructive,
relaţii cu publicul al CpDOM

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33