Vizualizări: 5561
Declaraţia lui Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
27 Noiembrie 2014 — Campania electorală 2014 este cea mai murdară din toată istoria contemporană a Moldovei. În mai puţin de o lună şi jumătate au fost folosite minciuna, murdăria, falsificările, manipulările, materiale foto şi video montate, scopul urmărit fiind defăimarea partidelor de opoziţie. Toate acestea depăşesc atît cadrul legal autohton, cît şi cel internaţional.
Guvernarea a compromis completamente noţiunea de alegeri democratice. Măsurile antilegale fără precedent, la care a apelat guvernarea şi anume interdicţia de a vota pentru 700 de mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi în FR, interdicţia pentru 150 mii de deţinători ai paşapoartelor de tip sovietic, permisiunea de a vota pentru persoanele fără loc stabil de trai şi multe altele vorbesc doar despre un fapt – guvernarea şi-a recunoscut deja lipsa absolută de şanse de a cîştiga alegerile.
Eurounioniştii au demonstrat că duc Moldova nu spre Uniunea Europeană, ci spre o oarecare Uniune de state africane înapoiate, conduse de clanuri criminal-oligarhice.
Din păcate, la această murdărie, minciuni şi manipulări s-a alăturat şi Partidul Comuniştilor a lui Voronin, care în loc să critice guvernarea, şi-a dedicat întreaga campanie în exclusivitate defăimării şi minciunilor în adresa opoziţiei, în special, a socialiştilor. În ultimele zile, Voronin, practic, a devenit portavocea lui Plahotniuc şi Filat. Cei trei oligarhi – Vlad Filat, Vlad Plahotniuc şi Vladimir Voronin – au luat decizia comună de a exclude din campania electorală cele două forţe de opoziţie, care au declarat război anarhiei guvernării, delapidărilor, umilirii cetăţenilor, distrugerii statalităţii moldoveneşti.
Cu cîteva zile înainte de alegeri, guvernarea a pornit un joc murdar, folosind Comisia Electorală Centrală şi sistemul judiciar angajat pentru a exclude, cel puţin, una din cele două forţe de opoziţie, dispuse să creeze în noul Parlament o coaliţie pro-moldovenească şi anti-oligarhică.
Anume reprezentanţii Partidului Comuniştilor din cadrul CEC au votat împreună cu partidele de la guvernare pentru excluderea din campania electorală a partidului „Patria”.
Partidul Socialiştilor a fost acuzat de încălcări la folosirea de mijloace financiare băneşti în timpul campaniei electorale, totuşi guvernarea nu a putut să aducă probe care ar dovedi aceste încălcări inventate. Următorul truc, pe care intenţionează să-l folosească eurounioniştii, este majorarea, la solicitarea PCRM, a pragului electoral pentru PSRM de la 6% pînă la 9% sau chiar 11%, motivîndu-şi solicitarea prin, chipurile, prezenţa în lista partidului a liderilor altor formaţiuni. Anterior, Voronin şi Filat deja au ridicat pragul electoral de la 4% pînă la 6% anume pentru socialişti, lucru confirmat chiar de liderul PCRM.
Venim cu un apel către toate organizaţiile internaţionale, în primul rînd cele acreditate în Moldova, cerîndu-le să oprească aceste ilegalităţi absolute, organizate de Filat, Plahotniuc şi Voronin. Cerem implicarea de urgenţă pentru revenirea în campania electorală a partidului politic “Patria”, precum şi încetarea tentativelor de a scoate din cursă şi Partidul Socialiştilor sau majorarea pentru acesta a pragului electoral. Facem apel de a asigura un monitorizare la maxim a procesului electoral, mai ales în ziua votării. Doar o astfel de abordare ar putea salva aşa-zisele standarde europene. Orice tăcere sau ignorare va fi calificată drept refuz categoric de la sistemul democratic, fiind compromise prezentul şi viitorul ţării noastre.
Pornind de la cele menţionate mai sus, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova face următoarea declaraţie:
1. Guvernarea şi satelitul acesteia, PCRM, au pierdut. Astăzi, societatea moldovenească are unica şansă de a arunca la gunoiştea istoriei pe toţi cei care au devenit complici în uzurparea puterii de stat. Ne adresăm către toţi cei care sprijină atît partidele de dreapta, cît şi partidele de stînga. Către cei care sprijină Integrarea Europeană şi cei care sprijină Integrarea Euroasiatică. Voi aveţi de făcut o alegere. Nici un vot pentru partidele din actuala Alianţă oligarhică! Doar împreună, asigurînd o prezenţă masivă la alegeri, vom putea apăra viitorul Moldovei!
2. Ţinînd cont de intenţia guvernării de a majora pragul electoral anume pentru PSRM, Partidul Socialiştilor îşi îndeamnă adepţii şi alegătorii să dea dovadă de o mobilizare maximală, de a-şi suna prietenii, colegii, rudele de pe malul drept şi cel stîng al Nistrului, din afara ţării, atît din Europa cît şi din Rusia, pentru a participa la alegeri. Chiar dacă CEC nu va majora pragul electoral pînă la alegeri, ei o pot face ulterior, în cadrul precizării datelor. Fiecare vot este foarte important!
3. Campania de isterizare şi intimidare a societăţii, lansată de autorii pogromurilor din 7 aprilie, urmăreşte doar un singur scop. Ei au nevoie să provoace opoziţia. Actualmente, sînt înregistrate mii de apeluri telefonice cu îndemnul de a porni proteste în masă. Conştientizăm şi împărtăşim întrutotul indignarea cetăţenilor faţă de ultimele evenimente. Împreună cu dumneavoastră am organizat sute de acţiuni de protest, la care au participat zeci de mii de cetăţeni. Totuşi, în ultimele săptămîni, guvernarea nu încetează să provoace opoziţia – isterizarea, acuzaţiile de extremism şi separatism. Ei ar dori ca oamenii să iasă în stradă, pentru a-şi asigura prilejul de a organiza provocări de masă. Scopul final ar putea fi declararea situaţiei excepţionale şi anularea alegerilor. Anume de aceea, Partidul Socialiştilor cheamă la linişte. Au rămas cîteva zile pînă cînd regimul antisocial va fi dat la urna istoriei. Votul fiecărui cetăţean al Moldovei – iată arma noastră comună şi garanţia victoriei.
La 30 noiembrie – contactaţi-vă prietenii, rudele, colegii de serviciu. Invitaţi-i la alegeri. Preveniţi-i să nu cedeze în faţa provocărilor. Doar o depăşirea cu mult a numărului de voturi ale opoziţiei în raport cu voturile pentru partidele de guvernămînt va asigura o victorie decisivă asupra oligarhilor şi sfîrşitul experimentului european pentru ţara noastră.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33