Vizualizări: 3315
Copil orfan „UITAT” într-o instituție medicală psihiatrică
Chișinău, 20 Noiembrie 2014 — Şeful Serviciului protecţia drepturilor copilului al CpDOM, Tatiana Crestenco, s-a autosesizat pe cazul unui minor orfan care, din cauza iresponsabilităţii şi indiferenţei manifestate de autorităţile tutelare, a fost ţinut ilegal într-un spital de psihiatrie. CpDOM va înainta în interesul copilului o cerere de chemare în judecată a autorităţilor de resort privind constarea încălcării prevederilor art. 3 si 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului pentru admiterea relelor tratamente în privinţa minorului şi îngrădirea dreptului la libertate, prin ținerea acestuia pe o perioada îndelungata într-o instituţie psihiatrică.
Despre minorul orfan lăsat în voia sorţii la spitalul de psihiatrie angajatul Centrului pentru Drepturile Omului, Tatiana Crestenco, a fost informată în cadrul unei vizite pe care o efectua la instituția medicală respectivă. La acel moment copilul se afla în spitalul de psihiatrie deja de patru luni. Asta în condiţiile în care perioada de tratament prescrisă de medic a fost de 21 de zile.
După expirarea termenului de medicaţie, directorul spitalului a anunțat autoritățile responsabile că minorul urmează a fi externat din spital.
La adresările directorului spitalului a răspuns doar administraţia școlii internat-auxiliare unde a studiat anterior copilul, care a anunţat că instituția rezidențială nu este în drept să ia copilul. Asta deoarece minorul „s-a aflat în școala internat pentru o perioadă determinată de timp, conform fișei de repartizare a Ministerului Educației”.
Nici reprezentantul Direcției de asistență socială și protecția familiei Nisporeni și nici primarul localității nu au reacționat la demersurile directorului spitalului.
Abia pe 07 noiembrie 2014, după discuţia telefonică a funcţionarului CpDOM cu reprezentanţii Direcției de asistență socială și protecția familiei Nisporeni și ai primăriei localității, copilul a fost luat din spital și plasat în familia unor rude pentru o lună de zile.
În prezent, autoritatea tutelară pregătește dosarul pentru plasarea copilului într-o instituție rezidențială, deşi la nivel național se întreprind măsuri pentru dezinstituționalizarea copiilor și plasarea acestora în servicii alternative.
Examinînd acest caz, Tatiana Crestenco a stabilit că la vîrsta de 5 ani minorul a fost martor al omorului mamei sale și nu a beneficiat de asistență psihologică recuperatorie. Ulterior copilul s-a aflat sub tutela unor rude, care în anul 2012 s-au dezis de copil, iar pe parcursul anilor 2013 și 2014, V.I. a fost plasat în 2 centre de plasament, 2 școli internat auxiliare şi în spitalul de psihiatrie.
Potrivit funcţionarului CpDOM, cele stabilite în procesul de documentare pe marginea cazului dat, oferă suficiente temeiuri pentru a constata violarea gravă a drepturilor minorului V.I. la familie, protecţie şi asistenţă socială, a dreptului la învăţătură.
Tatiana Crestenco a stabilit de asemenea că reprezentanții autorităților publice Nisporeni şi cele din localitatea de unde provine minorul nu îşi onorează atribuțiile de serviciu ce le revin și nu respectă normele legale naţionale şi internaţionale: Constituţia Republicii Moldova, Legea privind drepturile copilului, Codul familiei, Legea privind administraţia publică locală, Legea privind protecţia socială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
Nici pedagogii de la instituţiile de învăţămînt în care şi-a făcut studiile minorul nu au dat dovadă de o atitudine profesionistă. Aceştia au tratat copilul cu nepăsare şi au ignorat în totalitate metodele de lucru cu minorii din categoria de risc.
Pe marginea acestui caz CpDOM a sesizat secretarul general al Guvernului de la care a solicitat identificarea lacunelor de sistem în administrarea afacerilor publice referitor la procedura de instituire/anulare a tutelei prin declanşarea controlului administrativ al autorităţilor vizate din unitatea administrativ-teritorială Nisporeni. S-a recomandat întreprinderea neamînată a măsurilor organizatorice necesare pentru a garanta respectarea drepturilor minorului, prevăzute în art. 49 alin. (3) și art. 50 alin. (1) al Constituţiei Republicii Moldova. Potrivit acestora, ”toate preocupările privind întreținerea, instruirea și educația copiilor orfani și a celor lipsiți de ocrotirea părinților revin statului și societății”.
De asemenea, va fi înaintata o cerere de chemare în judecată privind constarea încălcării prevederilor art. 3 si 5 din Convenţia europeană pentru drepturile omului, prin admiterea relelor tratamente în privinţa minorului şi îngrădirea dreptului la libertate prin ținerea acestuia pe o perioada îndelungata într-o instituţie psihiatrică, precum şi recuperarea prejudiciului moral. Totodata, CpDOM va sesiza Procuratura pentru examinarea cazului sub aspect penal.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33