Vizualizări: 4470
Prin intermediul expozițiilor internaționale producătorii de pe ambele maluri ale Nistrului își diversifică piețele de desfacere
Chisinau, 7 Noiembrie 2014 — Oameni de afaceri din Bulgaria, Italia, Polonia, China și alte țări au apreciat înalt calitatea produselor alimentare moldovenești prezentate la Expoziția internațională ”INTERFOOD & DRINKS - 2014”, care se desfășoară în or. Sofia, Bulgaria, în perioada 5-8 noiembrie 2014. Întreprinzătorii din Moldova și-au găsit parteneri de business.
10 companii de pe ambele maluri ale Nistrului iau parte pentru prima dată la acest eveniment, cu un stand comun. Participarea lor la expoziție este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”.
Să-i încurajeze pe expozanți, la standul colectiv a venit și Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Bulgaria, Alexandru Prigorschi, care a salutat faptul că sunt prezente întreprinderi din diferite regiuni ale țării. Diplomatul i-a îndemnat pe businessmeni să participe mai des la asemenea manifestări, deoarece consumatorii europeni sunt interesați de mărfurile noastre, însă acestea trebuie promovate.
Nicolae Malachi, manager al SRL ”Cornelius”, a spus că a stabilit contacte cu oameni de afaceri din China, Italia și Bulgaria în vederea livrării tomatelor și fructelor uscate. Vizitatorii au rămas plăcut surprinși de gustul deosebit al acestor produse.
Directorul comercial al SRL ”Cahulpan”, Vadim Culidobri, a afirmat că a negociat cu distribuitori bulgari, inclusiv aspecte ce țin de logistică, preferințele consumatorilor și a convenit să exporte pe piața UE turte dulci.
EfrosiniaOvcearenco, director executiv al SRL ”Delikat”, a găsit piețe de desfacere pentru exportul de ciocolată și inițiat relații de colaborare cu un producători de ambalaje.
”Este remarcabil faptul că, am identificat potențiali parteneri nu doar printre participanții de peste hotare, ci și printre cei de la standul colectiv. Am negociat cu SRL ”Ecofruct”, de la care dorim să procurăm mere și prune uscate, ce vor fi utilizate pentru producerea dulciurilor”, a precizat sursa citată.
La ”INTERFOOD & DRINKS - 2014” iau parte expozanți din Bulgaria, Serbia, Macedonia, Franța, Italia, Ungaria, China, Spania, România, Argentina, Africa de Sud, Turcia, Slovacia, Polonia, Grecia.
Cu sprijinul financiar al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, de la începutul anului curent încă 47 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia, Franța și România.
Informații suplimentare:
Tel: 022 23-84-10, 022 21-07-25, 022 22-14-42
e-mail: petrova@chamber.md, expo@chamber.md
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33