Nume
Parola
Vizualizări: 2791
Comunicat de presă cu privire la o întrevederea Preşedintelui PLDM cu Ambasadorul Ucrainei la Chişinău
Chişinău, 14 Ianuarie 2009 — La 13 ianuarie 2009, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov. Subiectul discuţiei l-a constituit situaţia creată în urma sistării de către Federaţia Rusă a livrării gazelor naturale către consumatorii europeni, inclusiv către Republica Moldova. Totodată, au fost discutate aspecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-ucrainene şi perspectiva aprofundării acestora. Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit decizia unilaterală a autorităţilor Republicii Moldova de a renunţa, înainte de expirarea contractului, la importul energiei electrice din Ucraina, preferînd procurarea acesteia de la Centrala de la Cuciurgan, la un preţ mai ridicat decît cel oferit de partea ucraineană. Preşedintele PLDM a mulţumit autorităţilor ucrainene pentru decizia de a livra Chişinăului gaze naturale din rezervele proprii, ceea ce permite asigurarea parţială a necesităţilor de consum ale Republicii Moldova. În cadrul întrevederii au fost abordate şi aspecte legate de integrarea în Uniunea Europeană. Vlad Filat şi Serghei Pirojkov au fost unanimi în ideea oportunităţii coordonării acţiunilor ambelor state în procesul de integrare europeană. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova