Vizualizări: 4541
Socialiştii acuză Guvernul de încălcarea dreptului cetăţenilor la liberta exprimare şi la participarea la alegeri
22 Octombrie 2014 — Astăzi, după cum au promis, socialiştii au venit la Guvern pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului cu privire la deschiderea pe teritoriul Federaţiei Ruse, unde permanent se află la muncă peste 700 mii de cetăţeni ai Moldovei, a doar 5 secţii de votare, cu o capacitate de prelucrare a circa 15 mii buletine de vot. Potrivit protestatarilor, această decizie încalcă dreptul unui număr mare de cetăţeni la libera exprimare şi participare la alegeri. Încercarea socialiştilor de a intra în Guvern şi a trece în biroul Primului - ministru a fost blocată de poliţişti, care într-un număr mare erau prezenţi în jurul clădirii Guvernului.
Din numele lui Leanca cu protestatarii a discutat consilierul acestuia care a spus că Leancă are de rezolvat probleme mult mai importante. Ion Ceban, deputat socialist, a reproşat că toate problemele lui Leancă vor fi hotărîte după 30 noiembrie. Ion Ceban, însoţit de un grup de protestatari a transmis premierului Leancă o petiţie şi o vestă de iarnă cu inscripţia „Deţinutul Leancă 001”. Socialiştii au promis că protestele vor continua în toată ţara şi au anunţat un termen limită pentru deschiderea a noi secţii de votare peste hotare – 10 noiembrie.
Protestatarii au scandat lozinci precum: ” Leancă la dubă!”, ”Nu vă bateţi joc de oameni”, ”Demisia”, ”Jos Guvernul Leancă!”.
În petiţia adresată d-lui Leancă se menţionează:
(încă) Prim-ministrului RM,
Iurie Leancă
Aveţi termen pînă pe 10 noiembrie să deschideţi încă 70 de secţii de votare în Rusia
Aţi întrecut toate limitele accesibile ale decenţei. Pe teritoriul Federaţiei Ruse, unde permanent se află la muncă peste 700 mii de cetăţeni ai Moldovei, vor fi deschise doar 5 secţii de votare. Pentru comparaţie: în Italia, unde locuiesc doar 200 mii de cetăţeni ai Moldovei, vor fi deschise 25 secţii de votare. Guvernul Moldovei, condus de Dvs., retrage dreptul la vot oamenilor, care-şi întreţin familiile, asigurînd o treime din Produsul Intern Brut al Moldovei.
Această decizie a guvernării moldoveneşti, deopotrivă cu interdicţia de a vota pentru zeci de mii de pensionari-deţinători ai paşapoartelor de tip vechi şi tentativa de recunoaştere de către Curtea Constituţională a „anticonstituţionalităţii” tuturor altor vectori, cu excepţia celui pro-european, alcătuiesc elementele unui singur lanţ. Avînd temeri serioase faţă de rezultatul scrutinului parlamentar, Dvs. şi întreaga echipa guvernamentală, în rol de marionete pro-occidentale îngrădiţi dreptul a sute de mii de cetăţeni ai Moldovei la o exprimare liberă a opiniei proprii referitor la cel mai actual subiect al agendei politice.
În paralel cu aceasta, schimbaţi în mod abuziv ordinea constituţională a ţării proprii. În pofida statutului de neutralitate a statului, aţi apropiat în mod activ ţara de blocul agresiv NATO. În pofida statutului oficial al limbii moldoveneşti, aţi impus intenţionat limba română şi istoria statului vecin. În decursul ultimei luni, Dvs. în calitate de prim-ministru, aţi participat activ la proiectul „Cea de-a doua Mare Unire”, lansat de Victor Ponta, care are drept scop final anularea statalităţii moldovenești. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a Moldovei, membrii căreia sînt cetăţeni ai României, s-a transformat într-un organ politic, prin intermediul căruia sînt promovate decizii în beneficiul statului vecin.
Aceste acţiuni ale Dvs. şi colegilor din partidele majorităţii parlamentare nu pot fi tratate altfel decît uzurpare a puterii. Acestea sînt înfăptuite de către un cerc îngust, care s-a transformat într-o juntă criminală. Acţiunile Dvs. cad sub incidenţa unui şir întreg de articole din Codul Penal al Republicii Moldova:
- Articolul 337 (Trădare de stat)
- Articolul 339 ( Uzurparea puterii de stat)
- Articolul 346 ( Acţiuni conştiente, îndreptate spre provocarea duşmăniei naţionale, rasiale sau religioase).
Vă preîntîmpinăm, că urmare a lipsei de voinţă a preşedintelui de atunci, iar acum a complicelui dvs. - Vladimir Voronin, împreună cu bossul de partid aţi evitat răspunderea pentru evenimentele din 7 aprilie 2009: a doua oară evitarea miraculoasă a răspunderii în faţă legii nu va fi. Veţi răspunde – şi în faţă legii, şi în faţa poporului şi a istoriei. Şi nici un fel de protectori occidentali sau „militanţi pentru drepturile omului” nu vă vor salva de pedeapsa meritată.
Vă oferim ultima şansă să reveniţi în albia legii, constituţionalităţii. Vă cerem în mod categoric să deschideţi pe teritoriul Federaţiei Ruse un număr de sectoare electorale proporţional cu numărul cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în această ţară. Termenul limită este de 10 noiembrie.
Timpul a pornit! Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33