Vizualizări: 3766
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud s-a întrunit pentru a III-a oară în acest an
Cimișlia, 10 Octombrie 2014 — A treia ședință ordinară a CRD Sud, a convocat astăzi la Cimișlia, 20 din cei 32 membri ai CRD Sud, reprezentanți ai MDRC, Ministerului Mediului, experți GIZ și specialiști ai ADR Sud.
În debutul evenimentului, dl Liviu Oboroc, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a declarat că "e logic să ne întrunim în această perioadă pentru a evalua progresele ADR Sud și CRD Sud, realizările în cele 9 luni, precum și rezultatele CNCDR din 2.09.2014. Conform resurselor preconizate, au mai fost redistibuite către ADR Sud încă 6 milioane de lei, pentru a finaliza unele proiecte, deși încă mai avem nevoie de finanțare și căutăm surse pentru a completa Fondul Național de Dezvoltare Regională. În acest sens, ne concentrăm eforturile, mai ales că recent ADR Sud a organizat un Forum regional, care sperăm vine să completeze intențiile noastre", a comunicat oficialul.
Specialiști ai secțiilor Planificare strategică și programare și Management proiecte, au prezentat situația în detalii, privind activitățile realizate și proiectele implementate de către ADR Sud, în perioada respectivă. Valorificarea bugetului și realizarea lucrărilor în termeni - au fost punctele forte, accentuate de către specialistul management proiecte, Bunduchi Anastasia. Proiectul "Construcția drumului Sărățica Nouă - Tomaiul Nou din raionul Leova " a fost prezentat ca un proiect de succes pentru ADR Sud, și către 15 octombrie, urmează să aibă loc recepția la terminarea lucrărilor.
Membrii CRD Sud au aprobat cu unanimitate de voturi, raportul de activitate al ADR Sud pentru perioada ianuarie - septembrie curent.
Tomas Henz, expert GIZ în sectorul drumurilor locale și regionale a prezentat Consiliului, acțiunile întreprinse în vederea elaborării Programului Regional Sectorial în domeniul drumurilor locale regionale (DLR). "Prin cele cîteva ateliere de lucru în domeniul dat am identificat coridoarele de legătură, deoarece drumurile locale trebuie să asigure conexiunea cu drumurile naționale, precum și dezvoltarea economică a regiunii", a conchis expertul.
Valerian Bînzaru, șeful DGDR, a menționat că "am insiatat ca experții să aducă la cunoștința D-stră metodologiile de identificare a drumurilor regionale, iar la ședința din decembrie, sperăm să aprobăm Programul Regional Sectorial în domeniul DLR."
În cadrul subiectului ce ține de Managementul Deșeurilor Solide, a fost prezentată situația de către dna Tamara Guvir, expert GIZ, care a informat despre faptul că or. Cahul a fost identificat ca locație pentru amplasarea depozitului regional de deșeuri, în baza celei mai mari cantități de deșeuri generate. În acest context, expertul a solicitat o implicare mai activă din parte APL I și II din Cahul.
În baza unor studii recente, s-a stabilit că țările în curs de dezvoltare pot fi mai afectate de schimbările climatice. De aceea la ședința CRD Sud, au fost prezenți și reprezentanți ai oficiului Schimbarea Climei. Specialiștii în domeniul dat, au venit cu informație despre acest fenomen și posibilitățile de adaptare. "Adaptarea trebuie să aibă o nuanță planificată și activitățile ce urmează să le întreprindem, depind de posibilitățile economice, situația demografică și altele. Pentru aceasta, va fi nevoie de un buget", a specificat Ala Druță, reprezentant al oficiului Schimbarea Climei.
Membrii CRD Sud au fost informați despre posibilitățile de accesare a fondurilor, în scopul prevenirii și adaptării la schimbările climatice. În acest context, a fost prezentat proiectul ADA/UNDP „Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice", precum și schema de granturi mici pentru finanțarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local. Pentru alte detalii accesați www.clima.md.
Reiterăm, Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud s-a întrunit în a treia ședință ordinară din acest an. Următoarea și ultima ședință a CRD Sud din acest an, se preconizează pentru luna decembrie.

Autor: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33