Nume
Parola
Vizualizări: 4188
Deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei au exprimat susţinere Partidului Socialiştilor din RM
25 Septembrie 2014 — În cadrul unui briefing Dmitri Constantinov, preşedintele Adunării Populare din Găgăuzia însoţit de un grup de deputaţi din organul legislativ al autonomiei găgăuze au declarat despre susţinerea sa Partidului Socialiştilor din Moldova. Deputaţii au îndemnat poporul găgăuz să participe activ în viitoarea campanie electorală şi să susţină PSRM.

Vă prezentăm mai jos textul declaraţiei.

„Noi, deputații care semnăm mai jos, în frunte cu președintele Adunării Populare, ne adresăm poporului din Găgăuzia şi declarăm că susţinem pe deplin Partidul Socialiștilor din RM, condus de Igor Dodon.

Hotărîrea noastră se bazează pe faptul că programul de dezvoltare al Republicii Moldova, propus de către acest partid politic, îndeplinește în totalitate interesele majorității oamenilor din țară și din Găgăuzia.

Alegerea geopolitică în favoarea consolidării relațiilor cu Federația Rusă și Uniunea Vamală are ca scop modernizarea reală a potențialului economic al țării noastre, păstrarea legăturilor culturale frățești, care au o istorie multiseculară.

Partidul Socialiștilor apără insistent neutralitatea și statalitatea moldovenească, se opune activ agresiunii românești, care vizează distrugerea țării noastre - Republica Moldova, oferă o soluție pentru conflictul transnistrean prin federalizarea țării, în care un loc destoinic trebuie să-l ocupe și Găgăuzia.

Poziția noastră se bazează pe decizia poporului găgăuz, adoptată prin referendumul din Găgăuzia din 2 februarie 2014, și congresul deputaților de toate nivelurile din autonomie.

Ne adresăm fiecărui locuitor din Găgăuzia să se alăture inițiativei noastre, să participe activ în viitoarea campanie electorală pentru alegerile deputaților în Parlament şi să acorde susţinere Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

1. Președinte Adunării Populare – Dmitri Constantinov

2. Deputatul – Fiodor Gagauz

3. Deputatul – Serghei Cimpoieș

4. Deputatul – Ivan Burgudji

5. Deputatul – Zahar Mitul

6. Deputatul – Ivan Topal

7. Deputatul – Ilia Uzun

8. Deputatul – Ivan Caradja

9. Deputatul – Dmitri Manastîrlî”