Vizualizări: 3797
Au început lucrările pentru reconstrucția străzii Spirin din orașul Cahul
Cahul, 19 August 2014 — La 11 august curent, a fost dat startul lucrărilor de reconstrucție și amenajare străzii Spirin din orașul Cahul în prezenţa oficialilor din Administrația Publică Locală şi Centrală, reprezentanţilor ADR Sud şi localnicilor.
În urma licitaţiei publice din 23 aprilie 2014, a fost desemnată câştigătoare SC „TANCRAD” SRL cu sediul în Galați, România, care va executa lucrările de reparaţie a străzii Spirin din orașul Cahul pe o lungime de 2,6 km. Deși inițial costul proiectului se ridica la 43 mln. de lei, compania din Galați a câștigat acest proiect cu oferta de 36 mln. de lei.
Strada Spirin reprezintă o cale de ocolire a oraşului Cahul care oferă acces autoturismelor şi autocamioanelor spre direcţiile orașelor Taraclia și Vulcăneşti.
„Reconstruind acest drum, urmează să beneficieze cetăţenii oraşului Cahul, agenţii economici care transportă mărfuri şi proprietari de autoturisme. Aduc felicitări tuturor cahulenilor, celor ce vor tranzita oraşul Cahul. Nu vom mai avea maşini cu încărcătura mare prin centrul oraşului dar vom avea drumul de ocolire - strada Spirin, punct de conexiune a drumurilor naţionale" a declarat domnul Petru Burlacu, primarul oraşului Cahul.
„Dacă nu era insistenţa persoanelor care stau alături, probabil că nu era să fie aprobat acest proiect. Avem foarte multe proiecte înaintate. Din cele 8 proiecte care se implementează acum de ADR Sud, 4 sunt în raionul Cahul" a precizat Maria Culeşov, director ADR Sud.
Costul total al proiectului "Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională - str. V. Spirin din or. Cahul" inițial era de cca 43 milioane lei, iar din Fondul Național de Dezvoltare Regională, pentru anul 2014 au fost alocate 3 mln lei.

Autor: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33